Israelul cere ajutor aerian străin pentru stingerea incendiului de la Haifa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Israelul a lansat joi un apel mai multor ţări străine în care le-a cerut să trimită avioane de luptă împotriva incendiilor, pentru a participa pe timpul nopţii la eforturile de stingere a incendiului izbucnit joi la Haifa.

Citeşte şi:

VIDEO Incendiu în Israel: 40 de morţi, sute de evacuaţi

Serviciul israelian de pompieri a afirmat că a pierdut complet controlul asupra focului, ceea ce a determinat Guvernul să ceară ajutorul altor ţări, potrivit Mediafax.

Premierul Netanyahu le-a cerut Greciei, Ciprului, Italiei şi Rusiei să trimită avioane echipate corespunzător şi pe care flotila israeliană nu le deţine, conform Agerpres.

Israelul a cerut SUA să trimită aeronave şi materiale de luptă împotriva incendiilor de la baze militare americane situate în apropiere.

În plus, Ministerul de Externe a cerut României, Bulgariei, Croaţiei, Spaniei şi Franţei să trimită în Israel avioane de luptă împotriva incendiilor, care să poată participa la operaţiuni pe timpul nopţii.

Premierul elen George Papandreou şi autorităţile cipriote au indicat că vor trimite avioane şi elicoptere dotate cu echipamente de stingere a incendiului.

Patruzeci de persoane au murit în incendiul de pădure care afecta joi seara zona portului Haifa, din nordul Israelului. Victimele erau gardieni de închisoare şi se aflau într-un autobuz, au declarat surse din poliţie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite