Islandezii, răi de plată

Cetăţenii micii insule din Atlanticul de Nord refuză să ramburseze banii creditorilor internaţionali ai băncii Icesave, cu riscul de a supăra Uniunea Europeană. Islandezii au respins, prin referendum, sâmbătă, acordul privind rambursarea a 3,9 miliarde de euro cerute de Londra şi Haga după falimentul băncii Icesave, în 2008.

Circa 230.000 de alegători au fost chemaţi să se pronunţe, pentru a doua oară în decurs de un an, în legătură cu acordul Icesave, banca online al cărui faliment a afectat aproape 340.000 de depunători britanici şi olandezi.

În martie 2010, islandezii respinseseră, în proporţie de 93 %, acordul Icesave într-o variantă care era mai puţin favorabilă Islandei. Acum, 57, 7 la sută dintre ei au spus „Nu", şi 42,3 la sută au spus „Da", după numărarea, ieri, a peste 70 la sută din buletine. Noul acord i-ar fi permis Islandei o eşalonare a plăţilor până în 2046, la o rată a dobânzii de 3 % pentru 1,3 miliarde de euro pentru Olanda şi 3,3 % pentru 2,6 miliarde de euro pentru Marea Britanie.

Premierul Johanna Sigurdardottir, care conduce o coaliţie de centru-stânga, şi-a exprimat „decepţia" că acest acord considerat „capital" pentru Islanda a fost respins de către concetăţenii săi.  Ea a subliniat că rezultatul este „un şoc" pentru Executiv, dar şi pentru Parlament după ce deputaţii aprobaseră acordul. În schimb, şeful statului, Olafur Ragnar Grimsson, a refuzat să ratifice documentul înainte de a fi supus consultării publice.
Pentru a se achita faţă de Marea Britanie şi Olanda, fiecare locuitor al acestei mici insule din Atlanticul de Nord ar trebui să plătească aproape 12. 200 de euro, cu excepţia dobânzilor.

Reykjavik riscă izolarea

Gudmundur Olafsson, economist  şi profesor la Universitatea din Islanda, susţine că după victoria „Nu-ului", conflictul dintre Islanda, Marea Britanie şi Olanda va ajunge la Asociaţia Europeană pentru Liber Schimb, unde islandezii au mari şanse să piardă, iar „consecinţele vor fi considerabile". Partizanii „Nu-ului" susţin pe site-ul lor www.advice.is că „nu a existat niciodată o prevedere legală pentru ca cetăţenii islandezi să-şi asume pierderile de la o bancă privată".

Avocatul american Lee Buchheit, care a condus negocierile dintre Islanda, Marea Britanie şi Olanda a estimat că „acesta era cel mai bun acord negociat vreodată, având în vedere calendarul şi circumstanţele". El spune că acum nici olandezii, nici britanicii nu se vor întoarce la masa negocierilor, ci vor sesiza Asociaţia Europeană pentru Liber Schimb şi nu se ştie dacă în faţa acestui organism islandezii vor avea câştig de cauză.

Analiştii susţin că acest referendum „umbreşte relaţiile bilaterale" cu Uniunea Europeană, după ce în iunie 2010 începuseră negocierile de aderare. Mica insulă nu s-a precipitat într-o austeritate dezlănţuită, ci în sens opus faţă de tendinţele de pe continent, a ales să nu treacă la „ajustare fiscală" bruscă. Mai precis măsurile de economisire a 10 la sută din PIB se vor derula pe parcursul a trei ani, scrie publicaţia „Mediapart". Cum de a reuşit această minusculă economie (320.000 de locuitori) să revină la o creştere prognozată de aproximativ trei la sută anul acesta, după ce a fost în faliment?

Reţeta falimentului a dat roade

Economiştii au trei explicaţii: devalorizarea coroanei islandeze - moneda a scăzut cu 40% la sfârşitul anului 2008, iar exporturile de aluminiu şi de peşte au crescut după această mişcare. O altă tactică a guvernului a fost luată pe principiul „prea mare pentru a fi salvat", exact opusul a ceea ce s-a întâmplat în SUA şi Europa „prea mare pentru a da faliment", unde statele au pompat bani pentru a salva cele mai importante bănci din sistem pentru a evita falimentele în lanţ.

În Islanda, activele celor mai mari trei bănci de pe insulă erau prea importante (de până la zece ori PIB-ul în 2007) pentru a fi pe deplin salvate, iar statul s-a mulţumit să cumpere activele „interne", adică împrumuturile particularilor şi ale întreprinderilor din Islanda. Acţionarii au trebuit să suporte pierderile aferente activelor externe, cele mai numeroase. În plus, în 2009 a fost semnat cu partenerii sociali un „pact de stabilitate socială" care stabilea o austeritate mai puţin severă decât în alte state-problemă ale Europei, pentru a se evita reducerile în sectorul social.

3,9 miliarde de euro trebuie să ramburseze Islanda către Marea Britanie şi Olanda.

"Acesta era cel mai bun acord negociat vreodată, având în vedere calendarul şi circumstanţele.''
Lee Buchheit avocatul care a reprezentat Islanda în negocieri