Iranului i se pregăteşte ceva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care decid politica ONU faţă de Teheran au ajuns la un compromis: o parte pregăteşte noi sancţiuni, cealaltă a obţinut amânarea deciziei până în noiembrie Cu o Franţă care

Cei care decid politica ONU faţă de Teheran au ajuns la un compromis: o parte pregăteşte noi sancţiuni, cealaltă a obţinut amânarea deciziei până în noiembrie

Cu o Franţă care susţine fervent a treia serie de sancţiuni antiiraniane cerute de SUA, China şi Rusia au impus Consiliului de Securitate să mai aştepte încă o lună dezvăluirile pe care Iranul le-a promis experţilor nucleari ai ONU. Între timp, arabii numără semnele care indică un atac asupra Teheranului prin noiembrie.

De comun acord, căci altfel nu se poate, cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU plus Germania au decis, pe 28 septembrie, să aştepte până la mijlocul lui noiembrie noile rapoarte ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) şi Uniunii Europene asupra ţintelor programului nuclear iranian şi apoi să se discute, sau nu, sancţiuni mai dure împotriva Iranului - dacă acesta continuă un program de îmbogăţire a uraniului, în sensul construirii unei bombe atomice, după cum îl suspectează SUA şi aliaţii.

Cert e că îl continuă: preşedintele Ahmadinejad se laudă periodic cu noi centrifuge introduse în circuitul de producere a combustibililor nucleari, care apropie Iranul de victoria finală - abia prin 2009, estimează însă AIEA.

Cele nouă semne

Din mulţimea de afirmaţii şi fapte aglomerate la întoarcerea din vacanţe în legătură cu posibilul/aşteptatul atac al administraţiei Bush împotriva regimului ayatollahilor, redactorul-şef al cotidianului naţionalist panarab "Al-Quds Al-Arabi" sintetiza la mijlocul lui septembrie nouă indicii care fac probabil un nou război în Orientul Mijlociu până în noiembrie. Doar un miracol, precum cel libian sau nord-coreean, ar îndepărta spectrul - crede Abd Al-Bari Atwan.

Referindu-se la programul nuclear iranian, George W. Bush a pomenit un "holocaust nuclear" - care poate fi însă şi un avertisment asupra utilizării armelor nucleare americane. În locul lui Tony Blair, Nicholas Sarkozy a afirmat că, dacă nu renunţă la ambiţia de a dobândi arme nucleare, Iranul se expune în mod fatal bombardamentelor.

Apoi, Washingtonul ştie că majoritatea statelor arabe sunnite socotesc că şiiţii iranieni susţin terorismul şi ameninţă stabilitatea regională - iar petromonarhiile din Golf consideră Iranul un inamic mai serios decât Israelul.

De aceea, Casa Albă face presiuni asupra lui Mahmud Abbas şi lui Ehud Olmert să anunţe mai repede un acord de principiu, ceea ce ar aduce satisfacţie sunniţilor şi le-ar permite să aibă drept cauză comună cu americanii şi israelienii combaterea aliaţilor Iranului - Siria, Hazbollah şi Hamas.

Mai departe, SUA pun gardienii revoluţiei islamice pe lista internaţională a organizaţiilor teroriste şi acuză Teheranul că sprijină rezistenţa irakiană şi chiar elemente Al-Qaida, prin alimentarea cu arme sofisticate - care sporesc victimele americane.

Arabia Saudită plăteşte 5 miliarde de dolari unei firme americane pentru echiparea şi antrenarea a 35.000 de oameni însărcinaţi cu protejarea instalaţiilor petroliere - nu de trecutele tentative Al-Qaida, ci de o viitoare revanşă iraniană, cu rachete Shihab sau cu avion kamikaze; de altfel, în acelaşi scop, SUA menţin bateriile Patriot în Kuwait, în apropierea terminalelor saudite.

Nu în ultimul rând, administraţia Bush a încetat să mai ceară demisia premierului Al-Maliki, posibil pentru că precipitarea planurilor împotriva Iranului nu mai dă timp unei schimbări de conducere în Irak. Iar retragerea britanică de la Basra nu este doar o recunoaştere că victoria coaliţiei din Irak a devenit imposibilă, dar şi o punere la adăpost a trupelor britanice de represaliile iraniene în caz de lovituri aeriene americane.

Abd Al-Bari Atwan îşi încheie prezicerile printr-o incursiune în psihologia preelectorală americană: în faţa înfrângerilor din Afganistan şi Irak, "Bush estimează că singura posibilitate de salvare a preşedinţiei şi de prezervare a şanselor partidului său la următoarele alegeri stă în... atacarea Iranului".

Mai ales că rachetele iraniene nu vor atinge New York-ul sau Washingtonul, ci Tel-Avivul, Ryadul sau Dubaiul - pune puţin gaz pe foc analistul arab.

SUA antrenează aliaţii din Golf

De-o fi sau nu atacat Iranul, s-a creat o nouă ameninţare, care raliază, o dată în plus, aliaţii arabi în jurul armatei americane din Golf. Pentagonul a creat în Emirate un centru de antrenament pentru piloţii naţiunilor arabe aliate.

Acolo, piloţi militari din Iordania şi Emirate execută exerciţii comune, pentru a putea zbura şi lupta împreună - şi cu avioanele americane. Ideea e ca aceşti "prieteni şi parteneri să-şi poată asigura securitatea şi stabilitatea regiunilor lor, prin interoperabilitate... şi în coaliţii adecvate".

Chiar dacă aliaţii din Golf ai SUA nu vor participa la atacuri împotriva unor ţinte nucleare din Iran, cooperarea lor este necesară pentru permisiunea de survol. Şi pentru autoapărare în caz de retorsiuni iraniene.

Gaze pentru UE

Un înalt consilier pentru politică economică externă al Departamentului de Stat al SUA a apreciat, sâmbătă, că regiunea caspică poate furniza Europei destul gaz şi fără contribuţia Iranului.

Potrivit AP, Reuben Jeffrey III a indicat reporterilor la Istanbul că gazul caspic poate fi adus pe pieţele europene pe rute care ocolesc Republica Islamică: Azerbaidjanul, Turkmenistanul şi Kazahstanul fiind menţionate ca posibile surse alternative la gazul din Iran.

Declaraţia a fost făcută la doar două zile după ce Turcia - aliat-cheie al SUA din NATO - a anunţat că nu-şi va sista cooperarea în domeniul gazului natural cu Iranul. Ankara şi Teheranul negociază un acord pentru construirea unei conducte de 3.500 km destinate transportului anual a circa 40 miliarde metri cubi de gaz natural spre Europa, prin Turcia.

Retragerea fondurilor occidentale

Până să participe la un război al SUA împotriva Iranului, după cum s-au pripit să sugereze, noii lideri ai Franţei cer statelor Uniunii Europene să-şi reducă investiţiile în Iran. În SUA, organizaţii nonguvernamentale cu tematică antiteroristă au găsit fonduri americane de miliarde de dolari investite în statul acuzat de susţinerea terorismului.

Franţa lui Chirac s-a opus atacării Irakului şi datorită intereselor companiilor franceze în exploatarea hidrocarburilor irakiene. Preşedintele Sarkozy cere acum statelor UE să împiedice participarea companiilor europene la noi proiecte în Iran.

Cum o a treia serie de sancţiuni ONU necesită timp, Franţa ar vrea sancţiuni economice alternative şi a ales să iasă în faţa UE cu "recomandarea" adresată companiilor - între care Total - şi instituţiilor financiare europene de "a-şi reduce expunerea" în Iran. Franţa mai vrea şi limitarea activităţii pe teritoriul UE a unor instituţii financiare, de credit şi asigurări ale Iranului.

Investiţii "cuşer"

Parisul recunoaşte că asemenea sancţiuni economice alternative celor ale ONU nu pot fi efective decât dacă sunt aplicate întâi de puternicele bănci şi fonduri de investiţii americane. La Washington lucrează trei curente antiiraniene: şoimii lui Dick Cheney vor să bombardeze Teheranul cât mai este Bush la Casa Albă, partizanii corectitudinii ONU preferă negocieri de durată chiar şi fără garanţii de reuşită, iar alţi duri pragmatici au optat pentru presiuni prin investiţii "libere de terorism".

"Divest Terror Initiative" a trimis petiţii care cer statelor americane legi care să împiedice companiile americane să-şi investească fondurile de pensii în "ţări care sprijină terorismul" - o afacere de multe miliarde, cu care pensionarii americani sunt sau nu la curent.

Potrivit "Wall Street Journal", 3,7 miliarde de dolari ai SUA sunt investiţi în companii de energie care fac afaceri în Iran. "Divest Terror" aminteşte că Departamentul de Stat de la Washington consideră Iranul drept cel mai fervent apărător al terorismului jihadist şi caută să convingă statele şi companiile americane să-şi retragă banii din acest stat.

Missouri este primul stat care a introdus un plan de deturnare a fondurilor de pensii din Iran. Guvernatorul Schwarzenegger decide luna aceasta dacă şi California adoptă un plan similar. Louisiana a impus celor 12 fonduri de pensii ale sale să elaboreze un index investiţional internaţional "terror-free", care să excludă companiile cu afaceri în Sudan, Siria, Iran sau Coreea de Nord.

Pe de altă parte, multe companii din SUA caută să ocolească astfel de legislaţie via companii din Europa care în prezent nu au în faţă restricţii similare.

Ahmadinejad îl aşteaptă pe Putin

Moscova are o atitudine ambivalentă faţă de Teheran. Se opune unor noi sancţiuni economice, dar a sistat construirea reactorului de la Bushehr. Iranul este însă prea important pentru jocurile petropolitice ale Rusiei şi cele împotriva SUA pentru ca Moscova să-şi îndepărteze complet Teheranul doar pentru a face pe plac Washingtonului.

Discuţiile de vineri din cadrul Consiliului de Securitate al ONU au fost extrem de aprinse. Diplomaţi afiliaţi negocierilor au povestit contactelor din presă chiar despre o ciocnire verbală între Condoleezza Rice şi Serghei Lavrov. Rusia subliniază că Iranul se află încă în graficul de cooperare cu AIEA, reciproc acceptat, şi acuză Vestul că lucrează la măsuri antiiraniene unilaterale, în afara deciziilor Consiliului de Securitate.

Graţie dreptului de veto în Consiliu, sprijinul Moscovei este vital pentru orice soluţie negociată a ONU în dosarul iranian. Dincolo de asta, Rusia poate câştiga din orice evoluţie. Aparent, Moscova se opune unei soluţii militare la "problema iraniană" - "care ar agrava şi mai mult situaţia într-o regiune care are deja grave probleme în Afganistan şi Irak" (Serghei Lavrov).

Dar acestea sunt mai mult problemele Americii - pe care un război şi cu Iranul ar ţine-o şi mai ocupată în lume. Ceea ce ar permite Kremlinului să mai recupereze din terenul pierdut la periferiile ex-sovietice. Iar un asemenea război ar fi şi mai adăstător dacă Teheranul ar fi ajutat cu arme performante.

Un vecin cu probleme

Pe de altă parte, dosarul ruso-iranian este şi aşa gros. Dincolo de sprijinul public, relaţiile Rusiei cu Iranul sunt în bernă de când Moscova a amânat sine die terminarea construcţiei reactorului nuclear de la 1.000 kw de la Bushehr. Kremlinul i-a scos în faţă pe contractorii privaţi ai proiectului, care afirmă că amânarea cu încă un an a predării în stare de funcţionare a obiectivului de un miliard de dolari are drept cauză nişte plăţi pe care beneficiarii nu le-ar fi făcut - iranienii flutură însă chitanţe care ar arăta contrariul.

Teheranul suspectează acum Moscova că face pe plac Washingtonului, care demonizează orice demers nuclear iranian. Mai ales că ruşii nu mai recunosc nici contractul prin care se angajau să furnizeze iranienilor şi combustibil nuclear; până la urmă, nici Rusia nu prea doreşte un vecin nuclearizat. Din cauza acestor decizii ruseşti, industria energetică iraniană va mai contribui la criza economică din ţară.

Se poate şi mai mult: Moscova a sugerat Washingtonului că pot monitoriza împreună programul de rachete al Iranului prin radarul gigant pe care Rusia îl are în Azerbaidjan. Alte litigii: Moscova se opune acordului gazifer Iran-Turkmenistan-Turcia, care minează strategia energetică a Rusiei faţă de Europa; pretenţiile teritoriale pe care Iranul le emite în Marea Caspică, în curs de reîmpărţire, au scos navele ruseşti în larg.

Cu toate acestea, Rusia are mare nevoie de Iran: atât pentru îndiguirea avansului hegemoniei SUA în Caucaz ori Asia Centrală, cât şi pentru crearea doritului cartel al producătorilor de gaze naturale. De aceea la Moscova nu sună bine discuţiile abia schiţate de Iran şi SUA pentru o împărţire a puterii la Bagdad: oricât de incredibil ar fi, ele pot duce spre negocieri iraniano-americane mai largi.

De aceea, Rusia revine cu gânduri mai bune faţă de Iran, poate şi cu un ajutor militar. După ce la summitul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai din Kîrgîzstan preşedintele rus nu a dorit să se vadă cu omologul iranian, a cărui ţară candidează la admiterea în organizaţie, mai nou, Putin a acceptat să participe la summitul energiei caspice care va avea loc la mijlocul lui octombrie la Teheran - ba şi să aibă întâlniri cu liderii iranieni.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite