Iranul are rachete care pot lovi Israelul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a participat la o paradă militară marcată de sloganuri antiamericane Iranul a prezentat ieri, cu ocazia unei parade militare, o nouă rachetă cu rază

Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a participat la o paradă militară marcată de sloganuri antiamericane

Iranul a prezentat ieri, cu ocazia unei parade militare, o nouă rachetă cu rază lungă de acţiune. Numită Ghadr (destin), aceasta poate depăşi 1.800 de kilometri şi a fost lansată în contextul unei amplificări a tensiunilor internaţionale în legătură cu programul nuclear al Teheranului, relatează AFP.

Organizată în cadrul comemorărilor războiului Iran - Irak (1980-1988), parada militară a fost marcată de numeroase sloganuri antiamericane şi antiisraeliene. Racheta Ghadr a fost prezentată în acelaşi timp cu modelul Shahab-3, a cărei rază de acţiune este de 1.300 de kilometri, potrivit comentatorului oficial al evenimentului.

El a adăugat că Ghadr foloseşte "combustibil lichid", ceea ce o face mai mobilă. Cu o rază de acţiune de 1.800 de kilometri, racheta Ghadr ar fi capabilă să vizeze teritoriul israelian şi toate bazele militare americane din regiune.

La începutul paradei, trei Saegheh - noul tip de avion de vânătoare iranian, prezentat ca ultima generaţie în materie de tehnologie - au survolat spaţiul. Pe vehiculele militare se putea citi "Moarte Americii" şi "Moarte Israelului". "Iranul este o putere influentă, iar lumea trebuie să ştie că această putere a fost întotdeauna în serviciul păcii, stabilităţii, fraternităţii şi justiţiei", a declarat preşedintele Mahmoud Ahmadinejad. La defilare nu au participat ataşaţii militari europeni.

Comemorarea războiului Iran - Irak intervine în condiţiile amplificării presiunii internaţionale în legătură cu dosarul nuclear iranian. Occidentalii acuză Iranul că încearcă să obţină arma atomică sub acoperirea programului său nuclear civil, în timp ce Teheranul dezminte acuzaţiile.

În replică la declaraţiile critice tot mai numeroase la adresa Iranului, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, i-a avertizat pe americani şi europeni că riscă probleme de aprovizionare cu petrol în cazul unui război.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite