Iranul ar fi descoperit un dispozitiv de spionaj într-o rocă , la una din instalaţiile nucleare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un dispozitiv de urmărire camuflat într-o stâncă a explodat, luna trecută, când trupele iraniene din apropiere de instalaţia nucleară de la Fordo au încercat să o mute, a anunţat Sunday Times, citând surse din cadrul serviciilor de informaţii occidentale, relatează Haaretz, în ediţia electronică.

Potrivit informaţiilor, Gardienii Revoluţiei din Iran patrulau în zonă, în august, pentru a verificat terminalele de date şi telefonie ale instalaţiei subterane, în momentul în care au văzut roca şi au încercat să o mute.

"Experţii iranieni care au examinat locul exploziei au găsit rămăşiţele unui dispozitiv capabil să intercepteze datele computerelor instalaţiei, unde uraniul este îmbogăţit în centrifuge", afirmă sursele citate. "Există temeri că o importantă sursă de informaţii ar fi fost pierdută pentru Occident", adaugă aceasta.

Iniţial, Iranul a ţinut secrete informaţiile privind explozia, dar săptămâna trecută, Fereydoun Abbasi-Davani, vicepreşedintele ţării şi liderul agenţiei pentru energie atomică, a dezvăluit că au fost folosiţi explozibili pentru a întrerupe liniile de înaltă tensiune dinspre oraşul învecinat Qom către Fordo, la 17 august. La o zi după aceasta, a afirmat el, inspectorii AIEA au cerut să li se permită o vizită inopinată la Fordo.

Iranul a acuzat compania germană Siemens, sâmbătă, de amplasarea unor explozibili de mici dimensiuni în interiorul echipamentului Republicii Islamice cumpărat pentru controversatul său program nuclear, acuzaţie pe care firma o neagă.

Proeminentul parlamentar Alaeddin Boroujerdi a declarat că experţii în securitate iranieni au descoperit explozibilii şi i-au îndepărtat înainte de detonare, adăugând că autorităţile cred că echipamentul a fost vândut pentru a deturna eforturile de îmbogăţire a uraniului.

"Echipamentul trebuia să explodeze după ce era pus în funcţiune, pentru a distruge sistemul nostru", a declarat el. "Dar înţelepciunea experţilor noştri a periclitat conspiraţia inamicului".

Siemens a negat acuzaţiile şi a afirmat că divizia sa nucleară nu mai face afaceri cu Iranul din 1979, când a avut loc revoluţia islamică.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite