Irak: Evadarea unor deţinuţi periculoşi, mulţi membri ai Al-Qaida, s-a făcut cu ajutorul gardienilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de interne din Irak a declarat că evadarea dintr-o închisoare, care a avut loc vineri în Tikrit, s-a desfăşurat cu ajutorul unor gardieni din penitenciar, care au colaborat cu deţinuţii.

Potrivit autorităţilor, 60 de membri ai forţelor de ordine au fost ucişi şi 75 de deţinuţi, mulţi cu legături cu Al-Qaeda, au evadat. Ministrul de interne a precizat că s-au adus arme în închisoare în timpul vizitelor făcute de rude.Acum, forţele de securitate irakiene au pornit în căutarea celor aproximativ 75 de membri ai Al-Qaida, care au evadat din închisoarea din Tikrit.

Cei mai mulţi dintre evadaţi sunt condamnaţi la moarte, a indicat pentru AFP preşedintele consiliului de securitate al provinciei Salaheddin, Mohammed Hassan Attiya, adăugând că tragedia a fost favorizată de „corupţia şi slăbiciunea" din rândurile poliţiei irakiene.

Vineri dimineaţa, autorităţile au preluat controlul asupra penitenciarului, după ce joi seara insurgenţii cuceriseră unitatea. Într-o primă fază, un kamikaze aflat la volanul unei maşini-capcană s-a aruncat în aer în faţa intrării în închisoare, după care mai mulţi insurgenţi au reuşit să pătrundă în interiorul complexului şi s-au alăturat unor deţinuţi înarmaţi.

Acţiunea nu a fost deocamdată revendicată, dar în cursul acestei veri Statul Islamic Irak , braţul armat al Al-Qaida în ţara arabă, şi-a anunţat intenţia de a-şi elibera membrii din închisoare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite