Ipoteză-şoc: Kennedy a fost împuşcat de doi trăgători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noi verificări balistice, utilizând analize care în 1963 nu erau posibile, au dovedit că JFK a fost asasinat cu mai multe arme La aproape 44 de ani de la asasinarea preşedintelui american

Noi verificări balistice, utilizând analize care în 1963 nu erau posibile, au dovedit că JFK a fost asasinat cu mai multe arme

La aproape 44 de ani de la asasinarea preşedintelui american John Fitzgerald Kennedy, un grup de oameni de ştiinţă, pasionaţi de criminalistică, au reuşit să dovedească, cel puţin la nivel de principiu, că Lee Harvey Oswald nu a fost singurul care a tras în preşedinte. Analiza spectografică a metalului din care erau alcătuite gloanţele a dovedit că au fost folosite cel puţin două arme, dacă nu chiar trei.

Cercetătorii şi-au publicat rezultatele în ziarul "Annals of Applied Statistics", iar informaţiile au fost preluate şi de cotidianul "The Washington Post", care citează, pentru conformitate, declaraţia specialistului FBI William Tobin. Acesta, aflat acum la pensie, a fost multă vreme şeful echipei de specialişti în metalurgie ai FBI. El a fost cel care a examinat probele metalice de la atentatul din Oklahoma, din 1995. Tobin certifică faptul că, în 1963, gloanţele au fost considerate ca provenind din aceeaşi armă doar în urma analizei conţinutului de plumb. Conform acestei probe, aproape orice glonţ tras în Texas în anul respectiv ar fi putut să provină din arma lui Oswald, spune expertul.

Noi verificări

Cercetătorii prezintă în studiul lor cele două metode de analiză a gloanţelor şi, întrucât sunt civili, subliniază faptul că statul trebuie să intervină şi să ancheteze din nou cazul, pentru că varianta de cercetare, care a presupus că numai Lee Oswald a tras, este, în mod evident, falsă. "Cercetările noastre nu au valoare juridică, dar astăzi FBI-ul ar putea să redeschidă dosarul şi să refacă testele. Sigur ar obţine aceleaşi rezultate ca şi noi". "Washington Post" adaugă şi faptul că multe alte verificări s-ar putea face astăzi, folosind tehnologiile moderne, care nu lasă loc de echivoc. "Credem că, având în vedere semnificaţia istorică a acestui asasinat, o reanalizare a probelor se impune de la sine", spun cercetătorii în "Annals of Applied Statistics".

Comisia Warren a greşit

Preşedintele Kennedy a fost asasinat la 22 noiembrie 1963, în Piaţa Dealey din oraşul texan Dallas, în timp ce trecea cu maşina prin faţa Depozitului de Carte Şcolară. Comisia Warren a tras concluzia că asasinul Lee Harvey Oswald, care a tras trei gloanţe, de pe una dintre ferestrele de la etajul şase ale depozitului respectiv, a acţionat singur. Acum, analiza gloanţelor probează că nu a fost aşa. Dacă gloanţele au provenit din două sau chiar trei arme, e limpede că au mai fost şi alţi trăgători.

Asasinul, în spatele gardului

Un documentar realizat în urmă cu câţiva ani, numit "Zapruder-film", fără să beneficieze de probe concrete, a analizat numai filmele şi fotografiile realizate de amatori în ziua asasinatului. Concluzia filmului este că, având în vedere mişcările victimei, cel puţin unul dintre gloanţele care l-au atins pe Kennedy a fost tras din spatele tufişurilor de pe partea stângă a străzii. Or, clădirea de cărămidă roşie a Depozitului de Carte Şcolară, de unde se presupune că a tras Oswald, este plasată pe partea dreaptă a străzii. Comisia a investigat sumar şi în raport stă scris că Oswald a tras trei gloanţe. Primul a fost ratat, al doilea - numit şi glonţul magic - l-a lovit pe Kennedy în spate şi i-a ieşit prin gât, lovindu-l apoi şi pe guvernatorul statului Texas, John Connally, aflat şi el în limuzină, iar al treilea glonţ l-a nimerit pe preşedinte chiar în cap şi l-a ucis. Acesta nu putea fi tras decât din tufişurile menţionate de film (vezi foto jos).

Un raport al Comisiei pentru Asasinate a Camerei Reprezentanţilor recunoştea, încă din 1979, că Oswald nu ar fi putut să acţioneze singur. Faptul că el a fost asasinat la numai câteva zile de la moartea preşedintelui ridică un mare semn de întrebare.

Cel care l-a ucis pe Oswald avea oarece legături cu Mafia şi a murit, la rândul lui, la scurt timp, întrucât era bolnav de cancer. Dar, în ciuda acestui raport, luna trecută a apărut o carte a fostului procuror Vincent Bugliosi, "Reclaiming History", care susţine şi acum, în 2007, că Oswald a acţionat singur. Autorul încearcă să demonteze toate teoriile conspiraţiei create în ultimii 43 de ani.

Teorii ale conspiraţiei

Kennedy a fost ucis de agenţi cubanezi, ca răzbunare pentru atacul din Golful Porcilor, din 1961;

Patru asasini au tras asupra lui Kennedy, dar Oswald nu era unul dintre ei (această teorie este favorita Muzeului Conspiraţiilor, din Dallas);

Vicepreşedintele Lyndon Johnson, care a devenit preşedinte în locul lui Kennedy, a aranjat asasinatul, ca să-i ia locul (spune o carte scrisă de Scott McClellan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui George Bush tatăl);

Un al doilea trăgător, ascuns în tufişurile din dreapta, a tras glonţul care l-a ucis pe Kennedy (teorie lansată de filmul lui Oliver Stone "JFK");

Mafia a fost cea care l-a ucis pe Kennedy, pentru că acesta nu s-a ţinut de cuvânt şi l-a lăsat pe fratele său, Robert Kennedy, care era procuror general, să-i aresteze pe mafioţi;

Asasinatul a fost pus la cale de Israel, pentru că preşedintele Kennedy se opunea programului nuclear israelian.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite