Inventatorul adezivului Super Glue a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Harry Coover, inventatorul adezivului Super Glue, a murit sâmbătă, la vârsta de 94 de ani, în reşedinţa sa din statul american Tennessee.

Anul trecut, americanul Harry Coover a primit Medalia Naţională pentru Tehnologie şi Inovaţie din partea preşedintelui american Barack Obama.

Harry Coover a descoperit celebrul adeziv din întâmplare, în perioada în care lucra pentru compania Eastman Kodak. Un asistent al acestei companii a observat la un moment dat că prismele a două refractometre erau ferm lipite de o anumită substanţă, iar în anul 1951 inventatorul şi colegii săi au realizat potenţialul acelui adeziv.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, oamenii de ştiinţă încercau să obţină materiale din care să fabrice lunete de calitate superioară pentru mitraliere, dar au renunţat să folosească cianoacrilatul în acel scop deoarece această substanţă lipea absolut orice.

Cianoacrilatul - denumirea ştiinţifică a acestui lipici - a fost descoperit în realitate cu câţiva ani mai devreme.

Harry Coover a devenit vicepreşedintele diviziei de cercetare a companiei Eastman Kodak, iar echipa de cercetători pe care a coordonat-o a reuşit să patenteze peste 460 de invenţii. Coover a fost inclus, în anul 2004, în National Inventors Hall of Fame din Ohio.

Născut în Newark, statul Delaware, Coover a obţinut o diplomă de inginer chimist la Hobart College din New York şi un doctorat în chimie la Universitatea Cornell din New York.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite