Internauţii Kremlinului

Cu câteva ore înainte ca judecătorul din procesul lui Mihail Hodorkovski să anunţe încă un verdict „vinovat”, săptămâna trecută, cel mai proeminent deţinut politic al Rusiei era deja atacat online.   Nu, website-ul lui Hodorkovski, principala sursă de ştiri despre proces, nu era cenzurat. Era însă lovit de aşa-numitele atacuri de tip denial-of-service. 

Astfel de atacuri sunt un instrument tot mai popular pentru pedepsirea oponenţilor, aşa cum a arătat o recentă campanie online împotriva unor corporaţii precum Amazon şi PayPal, după ce acestea au cenzurat WikiLeaks. E aproape imposibil să dai de urma făptuitorilor. Multe astfel de atacuri nici măcar nu sunt raportate, deoarece sunt greu de deosebit de cazurile în care un website e copleşit de un mare număr de accesări. Atacurile denial-of-service nu generează, aproape niciodată, o indignare la fel de mare ca încercările oficiale ale guvernelor de a filtra informaţia pe internet. 

În trecut, regimurile represive foloseau un sistem de tip firewall pentru a opri disidenţii să comunice idei interzise. China e foarte creativă, iar ţări precum Tunisia şi Arabia Saudită nu sunt mai prejos. Dar atacatorii cibernetici ai Kremlinului care au lovit website-ul lui Hodorkovski ar putea dezvălui mai multe despre viitorul controlului internetului decât practica Beijingului de adaptare a cenzurii tradiţionale la economia modernă. 

Potrivit modelului rus - pe care îl numesc „control social" - nu e necesară o cenzură oficială. Armate de internauţi pro-governmentali - care adesea sunt amatori freelanceri sau tineri pro-Kremlin pricepuţi la computere - iau problema în mâinile lor. E numai unul din modurile în care Kremlinul îşi foloseşte susţinătorii pentru a influenţa conţinutul web-ului. 

Cele mai multe dintre principalele resurse online ale ţării sunt în posesia oligarhilor prieteni cu Kremlinul şi a companiilor controlate de guvern. Aceste site-uri nu ezită să suspende utilizatori sau să şteargă postări de pe bloguri.  Kremlinul nu practică, de fapt, prea multă cenzură oficială a internetului, preferând controlul social constrângerilor tehnologice. E o logică în acest lucru. Cenzura directă strică imaginea în străinătate. Atacurile cibernetice sunt prea ambigue pentru ca jurnaliştii străini să vorbească de ele.  

4 ianuarie 2011 „The New York Times“ (SUA)