Inflaţie de scuturi antirachetă pe mapamond

>> Tot mai multe state îşi construiesc sisteme antibalistice fie pentru că "umbrela americană" nu le apără, fie pentru că nu doresc să fie dependente de SUA. Japonia a intrat în rândul

>> Tot mai multe state îşi construiesc sisteme antibalistice fie pentru că "umbrela americană" nu le apără, fie pentru că nu doresc să fie dependente de SUA.

Japonia a intrat în rândul marilor puteri militare. Ţara Soarelui Răsare a amplasat cea de-a doua serie de interceptoare de rachete balistice la o bază aeriană situată la est de Tokyo. Această acţiune se înscrie în eforturile autorităţilor japoneze de a îmbunătăţi apărarea ţării în faţa unor potenţiali inamici, precum Coreea de Nord.

Niponii sunt ultimii, dar nu cei din urmă care se dotează cu sisteme de apărare antirachetă, după ce tonul l-au dat Statele Unite. NATO a anunţat că va construi şi ea unul pentru a acoperi flancul sud-estic al Alianţei, unde scutul american nu face faţă. Pentru a nu fi mai prejos, Rusia a început şi ea modernizarea vechiului său sistem de apărare antirachetă din epoca sovietică.

Două lansatoare de tip Patriot Advanced Capabiliz-3 - PAC-3 - capabile să doboare rachete în ultima etapă a zborului au fost desfăşurate de armata niponă la baza Narashino din Chiba, aflată la circa 25 kilometri de Tokyo. Japonezii au amplasat pentru prima dată interceptoare la o bază situată la nord de capitală în martie, după ce Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică care a zburat pe deasupra Japoniei.

Anul trecut, Phenianul a lansat mai multe rachete şi a testat un dispozitiv nuclear, dar acum s-a angajat să oprească programul de înarmare. Japonia ar urma să desfăşoare interceptoare în alte două locaţii din apropiere de Tokyo, până la sfârşitul anului viitor.

Cu o rază de acţiune relativ scurtă, de 20 de kilometri, interceptoarele ar putea fi mobilizate pentru a proteja centre financiare şi politice.

Presa niponă scrie că luna aceasta armata va efectua lucrări care să îi permită să deplaseze echipamentul de interceptare a rachetelor în centrul capitalei, în situaţii de urgenţă, deşi un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a precizat că nu s-a luat nicio decizie în acest sens. Până în 2010, japonezii vor instala în jur de 30 de lansatoare mobile de tipul PAC-3 în 10 baze militare din toate regiunile ţării, astfel încât cea mai mare parte a statului să fie cât mai bine protejată. Scutul antirachetă pe care Japonia îl instalează cu ajutorul aliatului său american vizează doar protejarea teritoriului nipon şi nu va putea intercepta rachete lansate în direcţia Statelor Unite.

Cerere mare de sisteme antibalistice

Compania americană Lockheed Martin, cea care produce instalaţiile de lansare PAC-3, a anunţat că se aşteaptă la o creştere foarte serioasă a vânzărilor în următorii câţiva ani, întrucât mai multe state, inclusiv din Asia, se confruntă cu ameninţări tot mai serioase de natură balistică.

Surse din conducerea companiei au anunţat deja că atât Taiwanul, cât şi Coreea de Sud s-au arătat interesate să cumpere tipurile cele mai noi de rachete Patriot, precum şi că mai multe ţări din Orientul Mijlociu, dar şi India ar putea să achiziţioneze sisteme antirachetă.

Rachetele Patriot sunt eficiente, afirmă specialiştii, pe o rază de aproximativ 100 de kilometri în jurul bazei de lansare.

Ele sunt capabile să lovească şi să distrugă rachete balistice inamice pe ultima parte - cea descendentă - a traiectoriei acestora. Preţul estimat al unei rachete Patriot este de aproximativ două milioane de dolari. Riscurile majore de securitate în Extremul Orient sunt confirmate şi de faptul că trupele americane din Okinawa, cu efective totale de aproape 50.000 de oameni, au primit în dotare mai multe baterii de rachete antibalistice de ultimă generaţie.

Moscova modernizează "scutul" sovietic

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat şi el un vast program de modernizare a scutului antirachetă care protejează Rusia. Acesta ar urma să fie finalizat până în 2015. Primul element din cadrul noului sistem este staţia radar amplasată anul acesta la 50 de kilometri nord de oraşul Sankt-Petersburg. Aceasta o înlocuieşte pe cea aflată în Letonia, din timpul URSS.

O staţie similară urmează să fie activată la Armavir, în sudul Rusiei. Sistemul antirachetă rus s-a deteriorat de la finele Războiului Rece. Acesta se baza pe radare aflate în afara ţării, precum cel din Azerbaidjan sau cele două din Ucraina. Capitala Moscova şi regiunea centrală a Rusiei, care erau până acum câteva luni "descoperite", sunt acum la adăpostul unui nou sistem de apărare antiaeriană - S400 Triumf.

Aceste rachete pot distruge ţinte care ating o viteză de până la cinci kilometri pe secundă, inclusiv avioane şi rachete cu rază medie de acţiune, dar nu şi rachete intercontinentale. Din această cauză, comandantul aviaţiei ruse a anunţat că armata lucrează la un sistem de apărare de ultimă generaţie.

În plus, generalul Igor Hvorov, comandant în aviaţia strategică, a avertizat că bombardierele ruse sunt capabile să distrugă elementele scutului american antirachetă desfăşurate în Europa. "Toate tipurile de avion din aviaţia noastră sunt capabile să le bruieze şi să le distrugă", a declarat generalul.

NATO nu se lasă mai prejos

După ce a constatat că anumite state europene ale Alianţei nu sunt protejate de scutul american antirachetă, printre acestea şi România, liderii organizaţiei au hotărât să demareze şi ei un astfel de proiect. NATO intenţionează să construiască o nouă bază pentru apărarea antirachetă în plus faţă de sistemul său de radare din Groenlanda şi Marea Britanie, care să vină în completarea sistemului antirachetă pe care Statele Unite intenţionează să-l amplaseze în Polonia şi Cehia.

Planul urmăreşte să extindă protejarea Europei faţă de un atac cu rachete cu rază scurtă şi lungă de acţiune, astfel încât să fie apărat şi flancul sudic din Europa, adică Turcia, Bulgaria, Grecia, România, sudul Balcanilor şi sudul Italiei. Primele decizii referitoare la interconectarea sistemului antirachetă al SUA cu cel al NATO ar putea fi luate la summitul NATO din aprilie 2008, care se va desfăşura la Bucureşti, a declarat recent Victoria Nuland, ambasadorul american la NATO.

SUA ar dori să coopereze cu Republica Cehă, Polonia, Marea Britanie şi Danemarca, iar apoi să interconecteze cele două sisteme antirachetă, pentru a acoperi întreaga Alianţă, a spus Nuland. Cu ajutorul bazei radar din Marea Britanie şi a altei baze pe care Washingtonul vrea să o instaleze în Groenlanda, SUA vor fi capabile să intercepteze rachete care ar fi lansate din Iran în direcţia Statelor Unite, a mai explicat diplomatul.

Bazele din Cehia şi Polonia sunt destinate protejării ţărilor europene. Nuland a mai spus că ar trebui folosite ambele sisteme atât împotriva rachetelor cu rază scurtă de acţiune, cât şi împotriva celor cu rază lungă de acţiune.

Ce este un sistem antibalistic?

Scutul antirachetă este conceput ca un sistem de apărare apt să doboare rachete balistice aflate în zbor, în spaţiul extraatmosferic, cu ajutorul unor proiectile de intercepţie lansate de la sol.

Primele semnale privind un atac cu rachete balistice împotriva SUA sunt emise de către sateliţii de detecţie plasaţi pe o orbită geostaţionară la 36.000 de km deasupra Ecuatorului. Sateliţii detectează racheta încă din momentul lansării, o monitorizează pe parcursul fazei de urcare, timp în care depistează locul lansării şi furnizează informaţii cu privire la traiectoria proiectilului şi a zonei de impact.

După ce motoarele de propulsie se opresc, alte sisteme de senzori vor prelua sarcina monitorizării şi izolării focoaselor de eventualele ţinte false. Aceşti senzori reprezintă baza sistemului de apărare antirachetă şi constau în radare în bandă X. "Arma" sistemului de apărare antirachetă reprezintă o îmbinare între interceptor şi o încărcătură explozibilă extraatmosferică ataşată în scopul detonării focoasei.

Interceptorul este o rachetă în trei trepte folosită pentru a propulsa încărcătura explozivă spre punctul de intercepţie. După desprinderea de interceptor, explozibilul va călători prin spaţiu până în momentul detectării ţintei, pe o rază de 1.000 de km sau chiar mai mare. Utilizând mici rachete de ghidare, explozibilul se va autodirecţiona în vederea stabilirii cursului optim de coliziune.

Dacă centrul de control şi comandă nu a reuşit, cu ajutorul datelor furnizate de radarele de înaltă rezoluţie, să izoleze focoasele de ţintele false, explozibilul va efectua operaţiunea folosindu-se de propriii senzori, apoi intră în coliziune cu ţinta anihilând focoasa şi autodistrugându-se. Pentru a mări probabilitatea unei interceptări reuşite se lansează chiar şi două interceptoare, pentru fiecare focoasă detectată.