„Indignaţii“ cuceresc Spania oraş cu oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi membri ai mişcării au plecat pe jos din diverse oraşe spre capitală. Tinerii spanioli, în rândul cărora şomajul ajunge la 45 la sută, se îndreaptă spre America Latină şi Germania în căutarea unui loc de muncă.

Tinerii spanioli „indignaţi" au început pregătirile pentru o demonstraţie de amploare în zilele de 29 şi 30 iunie, în Puerta del Sol, Madrid, piaţa în care s-a născut în mod spontan această mişcare inedită. Startul a fost dat sâmbătă de mai mulţi tineri din Barcelona care au plecat pe jos pre Madrid, pe drum alăturându-li-se locuitori din cele 29 de oraşe şi sate de pe traseul de 652 de kilometri.

Pentru orice eventualitate, tinerii sunt însoţiţi de un medic şi o asistentă, ambii şomeri. De altfel, „marşul popular" de la Barcelona este cel mai lung dintre cele trei iniţiate. Astăzi vor pleca la drum tinerii din Valencia, iar joi cei din Cadiz, oraş din sudul ţării. Cum în Spania se anunţă temperaturi ridicate, tinerii nu vor parcurge decât 21 de kilometri pe zi, suficient pentru a ajunge în capitală până la 24 iulie, zi în care este programată cea mai mare adunare a membrilor mişcării născute la 15 mai. Scopul acestor adunări este revigorarea organizaţiei care risca să intre într-un con de umbră după ce a decis la 12 iunie să-şi ridice corturile instalate în Puerta del Sol, notează „El Pais". 

Cucerirea Europei

La fiecare oprire, „indignaţii" vor organiza o adunare pentru a le face cunoscut oamenilor programul mişcării. „Am cucerit străzile, apoi pieţele, acum luăm cu asalt drumurile. Urmează Europa", declară Rafael de la Rubia, lider al mişcării internaţionale „World without War", care ia parte la acţiunile „indignaţilor" spanioli. 

Exodul creierelor

Spania se confruntă cu cea mai mare rată a şomajului din UE - peste 21%, iar în rândul tinerilor situaţia este de-a dreptul dramatică, aproape 45% din segmentul 19-25 de ani neavând un loc de muncă. Dacă Spania nu are nevoie de tinerii ei, alţii îi aşteaptă cu braţele deschise. În ultimii ani, numeroşi tineri au luat drumul Americii Latine. Are în jur de 30 de ani, studii superioare, necăsătorit. Acesta este portretul emigrantului spaniol care îşi găseşte foarte uşor de muncă în ţări precum Mexic sau Columbia.

„Se munceşte din greu aici. Dar munca e răsplătită. Am ajuns în Mexic fără niciun ban în buzunar, fără niciun fel de relaţii şi după cinci ani lucrez în cadrul departamentului de comunicare" al uneia dintre cele mai mari companii din lume, spune Juan Arteaga, un spaniol de 30 de ani, care a încercat în zadar să-şi găsească de lucru la el în ţară, după ce a terminat jurnalismul. Cei care nu suportă depărtarea de casă se reorientează spre Europa. Filialele Institutului Goethe din Spania sunt asaltate de tineri cu studii superioase care vor să înveţe germana pentru a-şi găsi un loc de muncă bine plătit în Germania, scrie „Bild". 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite