Incendiu la o închisoare din Honduras, soldat cu 13 morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Treisprezece persoane au murit joi într-un incendiu dintr-o închisoare din San Pedro Sula (nordul Honduras), conform autorităţilor judiciare ale oraşului, la o lună şi jumătate după un incendiu la un alt penitenciar care s-a soldat cu peste 350 de morţi în centrul ţării, relatează AFP.

"Sunt 13 cadavre, nu am putut stabili precis circumstanţele incidentului, va trebui să aşteptăm rezultatele anchetei", a declarat pentru presă Marleny Vanegas, reprezentanta Ministerului public din oraş.

Un bilanţ precedent comunicat presei de Walter Amaya, înalt responsabil al poliţiei, consta în moartea unui singur deţinut. Acesta a asigurat că "totul este sub control".

"Am reluat controlul asupra închisorii”, a mai declarat acesta.

Ministrul Siguranței Publice Pompeyo Bonilla a recunoscut că acest nou incendiu, într-un penitenciar care adăposteşte 2.250 de deţinuţi, "aduce din nou în prim plan situaţia critică" din închisorile honduriene.

La 14 februarie, 361 de deţinuţi au murit într-un incendiu la penitenciarul de înaltă securitate din Comayagua, la 90 de kilometri nord de capitala Tegucigalpa, declanşând numeroase critici la adresa autorităţilor.

Sistemul penitenciar din Honduras este considerat de observatori ca o "bombă cu ceas", cu centre penitenciare de o capacitate de 8.000 de locuri în care sunt închişi aproximativ 13.000 de deţinuţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite