Încăpăţânarea Siriei face tot mai multe victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce preşedintele sirian Bashar al-Assad se declară hotărât să continue represiunea opozaţilor regimului său, o misiune din India, Africa de Sud şi Brazilia se află de două zile în capitala siriană pentru a negocia încetarea violenţelor.

În ciuda eforturilor diplomatice internaţionale, care l-au avut ca „vârf de lance" pe ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu (recent întors şi el de la Damasc), Siria refuză să recunoască amploarea mişcării de contestare (care a debutat la 15 martie) pe care o reprimă tot mai violent.

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, şi-a reafirmat decizia de a „combate grupurile de terorişti", singurele care ar menţine de fapt haosul în ţară, conform convingerilor liderului de la Damasc. „Nu vom scădea presiunea asupra acestora", i-a spus Assad şefului diplomaţiei turce. În cursul întâlnirii, Ahmet Davutoglu i-a cerut lui Assad să pună capăt represiunii împotriva propriului popor. „Regimul sirian face o gravă eroare comiţând acte condamnabile în timpul perioadei sacre a Ramadanului.

Zilele următoare vor fi critice pentru Siria. Vrem o soluţie paşnică, şi doar poporul sirian să decidă asupra propriului destin", a adăugat Davutoglu. Pe de altă parte, violenţa reprimării mişcărilor de protest i-a radicalizat pe manifestanţi care în prezent nu mai vor nimic altceva decât îndepărtarea lui Assad de la putere.

Alte „fronturi"

Eşecul misiunii diplomatice turce nu pare să fi descurajat însă alte iniţiative internaţionale (printre care se numără şi cele ale unor ţări arabe) ce vor să pună capăt represiunii siriene. Brazilianul Paulo Cordeiro, subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, face parte din delegaţia câtorva state care negociază la Damasc încetarea violenţelor. Guvernul brazilian exclude orice ingerinţă ori sancţiune împotriva regimului Assad, după cum s-a exprimat Dilma Rousseff, preşedinta statului brazilian, dar mizează pe soluţia tratativelor. Nu la fel de încrezător este ministrul de Externe egiptean, Mohamed Kamel Amr, care nu-şi ascunde temerea că „Siria se îndreaptă spre un punct de unde nu mai există cale de întoarcere".

Între timp, spirala violenţei continuă să facă victime în Siria. Potrivit unor organizaţii nonguvernamentale, ieri au fost omorâţi cel puţin 50 de civili - 26 în apropiere de Soran (oraş aflat la nord de Hama), printre care s-ar afla şi cinci copii. Alte 17 persoane ar fi fost ucise la Dayr az Zor, principalul oraş din estul ţării, aflat la graniţa cu Irakul, scenă, în ultima perioadă, a unei intense ofensive militare a autorităţilor siriene. Până în prezent, ar fi fost omorâte circa 1.700 de persoane, despre alte 3.000 nu se mai ştie nimic, iar alte 12.000 au fost arestate.

Pe blogurile opozanţilor sirieni a circulat ieri o informaţie, neconfirmată însă, potrivit căreia, marţi, fostul ministru al Apărării, Ali Habib, a fost găsit fără viaţă în locuinţa sa.

Un ministru îndepărtat

Ali Habib a fost destituit la începutul săptămânii, preşedintele sirian motivându-şi decizia „concedierii" sale prin „problemele de sănătate ale lui Habib". Acesta însă ar fi fost îndepărtat pentru că s-a opus ordinelor date de Assad de reprimare a manifestanţilor şi pentru că nu era de acord cu rolul prea influent acordat armatei.

Habib a fost deja înlocuit cu generalul Daud Rajha (creştin-ortodox), o mutare considerată „istorică" de către analiştii scenei politice siriene. Totuşi, postul de ministru al Apărării este mai degrabă onorific în Siria, pentru că armata este plasată sub „comanda" lui Maher al-Assad, fratele mai mic al preşedintelui sirian, şeful Gărzii republicane. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite