Marea Britanie: Imigranţii vor trebui să treacă un test de patriotism pentru a primi cetăţenie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care doresc să se stabilească în Marea Britanie vor trebui să cunoască imnul naţional şi evenimentele importante din istoria ţării, potrivit noilor reglementări privind acordarea cetăţeniei britanice, scrie „Daily Express".

Ministrul de Interne, Theresa May, a ordonat revizuirea testului de acordare a cetăţeniei, pentru a pune un accent mai important pe patriotism, decât pe drepturile şi beneficiile imigranţilor.

Rescrierea ghidului Viaţa în Marea Britane s-a impus în urma temerilor că imigranţii învăţau din acesta pur şi simplu cum să profite de prosperitatea statului, astfel încât secţiuni întregi conţinând instrucţiuni de solicitare legală a unor beneficii vor fi eliminate.

Noua versiune, care va fi instrodusă în toamnă, îi va învăţa pe imigranţi că Marea Britanie este o ţară creştină prin tradiţie, cu o "istorie lungă şi fascinantă", şi va curpinde secţiuni despre principalele invenţii, descoperiri şi cultura britanică.

Astfel, vor fi introduse secţiuni despre instituţia monarhică, despre artişti importanţi, scriitori şi dramaturgi, ca William Shakespeare, dar şi The Beatles, Ducele de Wellington, Florence Nightingale, Emmeline Pankhurst, Jane Austen şi Charles Dickens.

"Este foarte diferit de vechiul (ghid) - chestiuni legate de drepturi, informaţii practice care nu au nimic de a face cu cultura britanică -, referindu-se mai mult la responsabilităţi", atrăgând atenţia că "în marea Britanie nu este loc pentru extremism", potrivit unei surse din cadrul Ministerului de Interne. Noul ghid va cuprinde şi o serie de informaţii despre principalele infracţiuni, pentru a înlesni înţelegerea legii.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite