Imigranţii din Comore stabiliţi în Franţa ameninţă că îl dau în judecată pe Claude Gueant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţiile şi reprezentanţii comunităţii imigranţilor provenind din Insulele Comore vor depune plângere împotriva ministrului francez de Interne, Claude Gueant, după declaraţii considerate "inacceptabile" despre imigraţie, fiind menţionate şi afirmaţiile acestuia despre români, informează AFP.

Întrebat despre cauzele infracţionalităţii din zona Marsilia, Claude Guéant declarase: "Vă pot spune că la Marsilia există o imigraţie importantă provenind din Insulele Comore, care este sursa a numeroase violenţe".
"Claude Guéant a vorbit de prezenţa a 80.000 de cetăţeni din Insulele Comore la Marsilia. Este o instigare la ură rasială, la stigmatizarea unei comunităţi", a reacţionat Said Larifou, avocatul asociaţiilor de imigranţi.

"Această comunitate, 90 la sută dintre membrii căreia sunt cetăţeni francezi, a fost mereu foarte discretă. Dacă domnul Guéant nu este în stare să conducă propriul minister, nu trebuie să dea vina pe alţii. Aceste declaraţii sunt intolerabile şi nu vor rămâne fără urmări. O acţiune în justiţie va fi iniţiată de asociaţiile imigranţilor provenind din Insulele Comore", adaugă avocatul.
"Domnul Gueant trebuie să înceteze astfel de declaraţii: ieri vorbea de români, acum se ia de imigranţii din Comore. Este nedemn să reprezinte Republica franceză", adaugă avocatul.

În cursul zilei de luni, ministrul francez de Interne, Claude Gueant, cerea accelerarea repatrierilor infractorilor de origine română care, în opinia lui, reprezintă zece la sută din persoanele aduse în faţa justiţiei la Paris. "Trebuie să trecem la o viteză superioară în privinţa returului (infractorilor români - n.red.) în ţara de origine", a declarat Gueant în cursul unei vizite pe bulevardul Champs-Elysees, unde, potrivit poliţiei, există "toate formele de delincvenţă comise de români" - furturi, spargeri, comerţ la negru.

Expulzări forţate

"Ajunge, cetăţenii noştri nu mai pot suporta aceste lucruri", afirma Gueant. "Pot exista expulzări de la frontiere", chiar dacă românii sunt cetăţeni ai Uniunii Europene, afirmă ministrul. "Va fi vorba de expulzări voluntare sau forţate", adaugă el.
"Aproximativ 1.200 de cetăţeni români au fost deferiţi justiţiei (...) în primele şapte luni ale anului la Paris. Delincvenţii români reprezintă un inculpat din zece în capitală", a precizat el. Potrivit ministrului de Interne, "în primele şapte luni ale lui 2011, au fost reţinuţi 4.800 de români de către poliţia din Paris, faţă de 2.500 în aceeaşi perioadă a lui 2010".

"Aceasta înseamnă o creştere de peste 90 la sută", a adăugat el. Potrivit lui Claude Gueant, "acest tip de infracţionalitate este greu de combătut, din cauza unui aspect care este extrem de crud: foarte mulţi sunt minori".
Printre măsurile avute în vedere, Claude Guéant prevede instalarea unui "magistrat român la Paris în următoarele săptămâni, (care) va permite organizarea repatrierii delincvenţilor minori în ţara lor".

"Dacă aceştia din urmă au părinţi prezenţi în Franţa, vor fi predaţi acestora înainte de a fi repatriaţi", a declarat ministrul. "În cazul în care nu există informaţii despre prezenţa părinţilor pe teritoriul nostru, aceşti minori vor fi încredinţaţi serviciului de ajutor pentru copii din România", a subliniat el. De altfel, ministrul de Interne a anunţat că prefectul poliţiei din Paris, Michel Gaudin, va "interzice cerşetoria pe Champs-Elysée", semnând o hotărâre "în această săptămână".
"Eu nu stigmatizez pe nimeni, este o realitate judiciară, delincvenţa a crescut foarte mult", adaugă el.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite