Igor Smirnov s-a supărat pe Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful autoproclamatei Republici Transnistrene spune că va face datorii până când Rusia îi va lua cu totul Liderii de la Tiraspol şi-au menţinut poziţia fermă în privinţa

Şeful autoproclamatei Republici Transnistrene spune că va face datorii până când Rusia îi va lua cu totul

Liderii de la Tiraspol şi-au menţinut poziţia fermă în privinţa independenţei Transnistriei, cu ocazia sărbătoririi a 17 ani de la declaraţia de independenţă a autoproclamatei republici.

Igor Smirnov a făcut cu acest prilej un apel pentru suspendarea embargoului economic impus de Chişinău Republicii Transnistrene. El a regretat şi faptul că Rusia şi-a redus în mod considerabil sprijinul acordat separatiştilor.

"Toate încercările, evenimentele prin care am trecut ne conving o dată în plus că noi nu avem altă cale decât statalitatea noastră proprie şi independenţa.

Oricât ar fi de greu, noi soluţionăm de sine stătător cea mai mare parte a problemelor noastre", a declarat liderul transnistrean, la o conferinţă de presă consacrată aniversării a 17 ani de la autoproclamarea Republicii Moldoveneşti Transnistrene.

"Suntem dispuşi să discutăm despre statutul şi relaţiile noastre cu Chişinăul, dar dialogul este imposibil în actualele condiţii de presiune constantă", a declarat preşedintele autoproclamatei republici, Igor Smirnov.

A sosit scadenţa

El a deplâns, cu oarecare ironie, faptul că în acest an Rusia a încetat să mai acorde Transnistriei ajutor material. "Probabil că ei au dificultăţi economice proprii... Cred că economiştii de la Moscova au considerat, probabil, că ne vom descurca singuri. Asta e. E treaba lor. Ne-au acordat ajutor şi le mulţumim. Dar dacă ne oferă ajutor şi aşteaptă mulţumiri, mai bine să nu ni-l ofere", spune Igor Smirnov.

Întrebat de conflictul pe care administraţia de la Tiraspol îl are cu concernul rus Gazprom, faţă de care a acumulat datorii de peste un miliard de dolari, Igor Smirnov a insistat cu aceeaşi ironie. "Când vorbesc de un miliard de dolari, să vorbească sănătoşi.

Un miliard-două, 10, ce importanţă are... Să vă spun ca să vă calmaţi: cu cât mai multe datorii vom avea faţă de Rusia, cu atât mai repede ne va lua Rusia. Datoriile despre care vorbiţi? Sunt datoriile care aparţin, juridic, Moldovei. Este un fel de compensaţie pentru pagubele pe care ni le pricinuieşte Moldova".

Smirnov pune răceala evidentă a Moscovei faţă de regimul de la Tiraspol pe faptul că sunt mulţi ruşi care au afaceri la Chişinău şi care nici nu doresc să ştie despre Transnistria.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite