Ideea reţelei de socializare Facebook nu este furată. Zuckerberg a câştigat procesul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mark Zuckerberg a câştigat procesul împotriva celor care l-au acuzat că ar fi furat ideea reţelei de socializare, fraţii Cameron şi Tyler Winklevoss, potrivit verdictului dat luni de o curte de apel din New York.

În urma deciziei judecătoreşti, Cameron şi Tyler Winklevoss trebuie să accepte o înţelegere financiară cu reprezentanţii Facebook.

Fraţii Winklevoss sunt de părere că acordul financiar cu Facebook nu este corect, deoarece compania le-a ascuns anumite informaţii în timpul negocierilor.

În sentinţa completului de judecată  - format din trei judecători -, Alex Kozinski, unul dintre judecătorii de la Curtea de Apel, a scris că cei doi fraţi sunt "negociatori sofisticaţi" şi au fost ajutaţi de o echipă de avocaţi.

Avocatul gemenilor Winklevoss a anunţat că vor încerca să obţină o reaudiere a cazului în faţa unui complet de judecată mai mare. Dacă completul de judecată mai mare va refuza să audieze cazul, atunci ultima opţiune a fraţilor Winklevoss va fi să facă apel la Curtea Supremă.

ConnectU, (compania fraţilor Cameron şi Tyler Winklevoss, a iniţiat procesul împotriva lui Zuckerberg în 2004. Cazul a ajuns în instanţă în iulie 2009, la momentul respectiv judecătorul având intenţia de a respinge dosarul prezentat de ConnectU, ai cărui proprietari susţineau că Zuckerberg, care a contribuit la fondarea Facebook, a furat ideea, tehnologia, design-ul şi planul de afaceri de la ei, în perioada în care erau studenţi la Harvard.

Facebook s-a lansat în februarie 2004, ConnectU apărând trei luni mai târziu. 

În prezent, site-ul de socializare Facebook are peste 500 de milioane de utilizatori.

Luni, o altă persoană a iniţiat, un alt proces împotriva lui Zuckerberg, citând un e-mail în care cofondatorul Facebook scrie despre necesitatea urgentă de a-şi lansa site-ul înainte ca alte două persoane să şi-l poată lansa pe al lor, o aparentă referire la gemenii Winklevoss.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite