Iahturile şi vilele din Grecia nu se vor reduce

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concluzia îi aparţine ministrului german de Finanţe, Wolfgang Schäuble. Oficialul consideră că cei din zona euro trebuie să respecte voinţa poporului grec, indiferent care va fi aceasta.

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, este de părere că situaţia premierului grec, George Papandreu, este una delicată, criticile venind din toate părţile: din Parlament, din propriul partid şi din rândul populaţiei. Pe de altă parte, „pentru mulţi greci este greu să accepte că în special cei cu venituri medii vor suporta povara. Iahturile şi vilele nu par a se reduce", a declarat oficialul german într-un interviu acordat cotidianului „Die Welt".

„Trebuie să aşteptăm şi să respectăm voinţa poporului grec. Apoi vom mai vedea", a declarat Schäuble referitor la referendumul pe care vrea premierul elen să-l organizeze. Acesta crede că odată rezolvată „tragedia greacă", va fi mai uşor de rezolvat şi criza financiară. „Dacă aş fi investitor, aş investi întotdeauna în Europa", a mai spus ministrul german de Finanţe.

Referitor la introducerea taxei pe tranzacţiile financiare, Wolfgang Schäuble a precizat că europenii fac presiuni la summitul G20 de la Cannes în acest sens. Indiferent de ce se va întâmpla la Cannes, la reuniunea miniştrilor de Finanţe ai UE de săptămâna viitoare se va discuta despre introducerea cât mai curând posibilă a acesteia în UE.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite