Hugo Chavez a apărut pentru prima dată în faţa presei venezuelene de la jumătatea lunii aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Venezuelei Hugo Chavez, care se tratează de cancer, a avut sâmbătă prima apariţie în faţa presei de la jumătatea lunii aprilie, salutându-l pe vicepremierul Belarusului Vladimir Semaşko la finalul unei vizite oficiale, relatează AFP.

Chavez, a cărui apariţie a durat aproximativ un sfert de oră, a anunţat cu această ocazie vizita la Caracas la 26 iunie a preşedintelui Belarusului Alexandr Lukaşenko.

Preşedintele Venezuelei a apreciat "buna desfăşurare" a acordurilor între cele două ţări, printre care "o uzină care produce deja tractoare (în Venezuela) şi una de camioane pe care o vom inaugura în curând".

Chavez a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, asigurând că vrea să urmărească meciul de fotbal al echpei naţionale a Venezuelei împotriva Uruguay la Montevideo.

Preşedintele Venezuelei nu a mai apărut în public de la 13 aprilie, înainte de plecarea sa în Cuba unde s-a supus la cel puţin cinci şedinţe de radioterapie.

Şeful statului, a cărui stare de sănătate este obiectul speculaţiilor, a apărut totuşi mai des la televiziune în ultimele zile. Chavez şi-a anunţat intenţia de a candida la propria sa succesiune, însă termenul de înscriere pentru alegerile prezidenţiale de la 7 octombrie expiră la 11 iunie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite