Hosni Mubarak se află tot în Egipt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Hosni Mubarak se află în continuare în Egipt, potrivit justiţiei de la Cairo, care dezminte zvonurile potrivit cărora ar fi în Arabia Saudită pentru un tratament contra cancerului.

Fostul preşedinte şi familia sa se află la Sharm el-Sheikh, staţiune balneară egipteană de la Marea Roşie, unde Mubarak a mers după ce a renunţat la funcţie la 11 februarie, a declarat un purtător de cuvânt al Parchetului, potrivit cotidianului al-Ahram.

Miercuri, cotidianul egiptean al-Akhbar anunţa că fostul dictator egiptean se află la o bază militară din Tabouk (Arabia Saudită), unde urmează un tratament medical împotriva cancerului de colon şi pancreas, împreună cu soţia sa Suzanne şi fiii lor Alaa şi Gamal.

După data de 11 februarie nici Mubarak şi nici membrii familiei sale nu au mai fost văzuţi în public.

Hosni Mubarak a fost internat, în martie 2010, într-un spital din Germania, unde a suferit o intervenţie chirurgicală de extirpare a vezicii biliare şi a unui polip duodenal.

Autorităţile de la Cairo au anunţat, luni, că Mubarak şi membrii familiei sale sunt vizaţi de o interdicţie de părăsire a ţării, iar averile lor din Egipt au fost blocate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite