Hollande contra Sarkozy. Începe meciul pentru Palatul Elysée

0
Publicat:
Ultima actualizare:

François Hollande, proaspăt desemnat de socialişti pentru prezidenţialele de anul viitor, vrea să reînvie „visul francez“. Actualul preşedinte de dreapta al Franţei, Nicolas Sarkozy, îl va avea ca principal contracandidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor pe François Hollande, desemnat duminică, în urma alegeri interne cu două tururi, candidat al Partidului Socialist, într-un scrutin la care au participat trei milio

Rivala lui Hollande în aceste alegeri primare, organizate pentru prima oară de socialiştii francezi după model american, a fost Martine Aubry, actualul lider al socialiştilor. S-a văzut şi de data aceasta că francezii nu sunt pregătiţi să aleagă o femeie în fruntea ţării.

François Hollande, care a obţinut peste 56% din voturi, a declarat imediat după anunţarea rezultatelor: „Această victorie îmi conferă forţa şi legitimitatea de a pregăti marea întâlnire a prezidenţialelor (...). Francezii sunt la capătul răbdării cu politica lui Nicolas Sarkozy. Vom câştiga", a afirmat el.

„Vreau să ofer tineretului din Franţa o viaţă mai bună decât a noastră: este visul francez pe care vreau să îl reînvii", a declarat François Hollande, dând asigurări că va fi „candidatul respectului, dialogului, democraţiei, care va oferi o altă preşedinţie Republicii". „Am auzit furia celor care nu mai suportă", a continuat el, citând problemele legate de şomaj, de locuinţe, sănătate, dar şi „dezordinea finanţelor, excesele globalizării, insuficienţele Europei, atingerile aduse mediului".

Cu scuterul prin Paris

Dincolo de norocul pe care l-a avut prin descalificarea lui Dominique Strauss-Kahn din cursa electorală internă, din cauza scandalului sexual în care a fost implicat la New York, François Hollande a muncit din greu pentru victorie. El a început să-şi pregătească intrarea în cursa electorală internă încă de acum un an. A străbătut ţara, făcându-şi o reţea de susţinători. Şi-a construit atent discursul şi imaginea, astfel încât să pară şi un om de stânga, şi unul de centru. S-a arătat un politician al consensului, având un caracter prin care se face uşor plăcut. Pentru François Miquet-Marty, de la Institutul Viavoice, puterea lui Hollande se află în „încrederea pe care o inspiră". „Într-o situaţie dificilă, simţi că te poţi duce la el şi-ţi va asculta problemele ".

Acest „Pompidou de stânga", aşa cum mai este uneori denumit pentru firea lui  blajină, este un om „obişnuit" începând cu simplitatea costumelor sale şi continuând cu scuterul pe trei roţi cu care vine la serviciu, cu toate că ştie că este fotografiat.

În tinereţe, Hollande l-a înfuntat pe Chirac  Fotografii: Reuters

În tinereţe, Hollande l-a înfuntat pe Chirac  Fotografii: Reuters

Hollande... de la „Olanda"

François Hollande este descendentul unor rebeli calvinişti olandezi, care au fost nevoiţi să se refugieze la Plouvain, în Pas-de-Calais, după ce au fost reprimaţi de Inchiziţie în secolul al XVI-lea. Genealogii au găsit un „Hollande" în 1569. Era valetul unui morar.

Tatăl său a cochetat cu extrema dreaptă

De la 4 până la 11 ani a fost crescut de călugării de la Şcoala Sf. Ioan Botezătorul din La Salle, din Rouen. Tatălui său, George, de profesie medic, care conduce o clinică ORL, i-a fost respinsă candidatura în 1959 şi 1965, pentru alegerile municipale din Rouen, pe  lista unei formaţiuni de extremă dreapta. Mama sa, de profesie asistent social, a fost apropiată de stânga.

Simpatizat al comuniştilor

Pe când era student la Institutul de Sudii Politice a devenit militant în formaţiunea UNEF-Reînnoirea, apropiată de Partidul Comunist şi se prezenta drept simpatizant al Uniunii Studenţilor Comunişti. Dar omul care i-a marcat cariera politică a fost François Mitterrand.

Nu a dorit scutirea de serviciul militar

A fost exceptat de la satisfacerea serviciului militar din cauza miopiei, dar a refuzat acest lucru deoarece îi putea afecta cariera politică. Pentru a fi admis, a mers cu sesizările până la Ministerul Apărării şi, în cele din urmă, a reuşit.

În ianuare 1977, pe când era la şcoala de ofiţeri, a împărţit camera cu tineri care au ajuns mai apoi în posturi cheie. Jean-Pierre Jouyet, viitorul secretar de stat pentru Afaceri Europene în guvernul François Fillon, acum director al Autorităţii pieţelor financiare, Michel Sapin, viitor ministru al Finanţelor acum consilier economic al lui Hollande, Henri de Castries, acum preşedinte al companiei de asigurări  AXA, apropiat al lui Nicolas Sarkozy.

Candidatul Hollande, la un târg cu profil agricol



Labradorul lui Mitterrand

În iunie 1981, pe când avea 26 de ani, a fost trimis să candideze împotriva lui Jacques Chirac, în alegerile parlamentare din Corrèze.  Atunci, Chirac a spus despre adversarul său că este mai puţin cunoscut decât „labradorul lui Mitterrand". Spre surprinderea tuturor, Hollande a pierdut alegerile la o diferenţă mică de voturi.

„Miss Aisberg"

Hollande a întâlnit-o pe Royal, fosta sa parteneră de viaţă de la care are patru copii, la Şcoala Naţională de Administraţie, ENA. Ea refuza să participe la o strângere de fonduri pentru studenţii dezavantajaţi, iar colegii au numit-o „Miss Aisberg " .

Popularitatea lui Sarkozy a scăzut

Analiştii se întreabă dacă Hollande are tot ce-i trebuie pentru a-i face faţă lui Nicolas Sarkozy în dificilele luni de campanie care urmează. Va putea conduce apoi Franţa în anii dificili care vin? Ei reamintesc că este vorba despre o persoană care niciodată în viaţa sa nu a deţinut vreun post ministerial, nici măcar la nivel inferior. Dar nici Barack Obama nu a făcut-o, spun, în replică, susţinătorii săi. El a promis că va aduce o „altă viziune asupra Preşedinţiei", că va fi candidatul „respectului şi al dialogului".

Dreapta, care îl susţine pe Sarkozy, a încercat să minizeze candidatura lui Hollande şi a spus că dezbaterea se va reechilibra acum, iar socialiştii vor avea de răspuns la „o mulţime de întrebări".

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Opinionway pentru cotidianul „Metro", popularitatea lui Sarkozy a scăzut la 30% în octombrie, faţă de 34% cât avea în vară. În septembrie, sondajul realizat pe o eventuală cursă Hollande-Sarkozy arăta că primul ar lua 59% din voturi, iar al doilea - 41%.

Politicile socialiste, o frumoasă utopie

Programul economic al socialistului François Hollande, câştigătorul alegerilor primare din PS, are la bază un model de dezvoltare economică bazat pe stimularea competitivităţii, cu accent pe educaţie, scăderea şomajului prin crearea a 300.000 de locuri de muncă, multe subvenţionate pentru tineri, şi reducerea deficitului public prin creşterea anumitor taxe.

Candidatul Hollande, la un târg cu profil agricol

 Sarkozy şi Hollande, la o dezbatere televizată din 2005



Deşi socialiştii au anunţat că doresc să scoată din Constituţie „regula de aur" privind deficitul de 3% , introdusă de Sarkozy, Hollande şi-a propus reducerea deficitului public sub 3 la sută din PIB până în 2013 , iar în cinci ani ar dori ca acesta să ajungă undeva aproape de zero. În ceea ce priveşte taxele, el intenţionează să reducă impozitele  pentru companiile care reinvestesc profitul şi să le crească pentru companiile petroliere.

Candidatul socialist şi-a propus să consolideze  rolul Franţei în competiţia globală dând prioritate învăţământului superior, sprijinind cercetarea şi inovarea.

Hollande spune că este timpul ca sistemul bancar „să se concentreze pe finanţarea economiei şi, dacă este cazul, băncile să fie plasate „sub controlul parţial al statului". Stânga a promis şi reexaminarea reformei pensiilor introdusă de Sarkozy anul trecut, propunând revenirea vârstei de pensionare la 60 de ani, nu la 62, cum a decis UMP.

 Sarkozy şi Hollande, la o dezbatere televizată din 2005
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite