Hamid Karzai invită talibanii la negocieri directe pentru pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a invitat talibanii să discute direct cu Guvernul său, cerând Pakistanului să faciliteze negocierile de pace după zece ani de război în Afganistan, relatează AFP.

"Cu scopul de a atinge obiectivele procesului de pace, invit liderii talibanilor să se angajeze în discuţii directe cu Guvernul afgan", a declarat Karzai într-un comunicat.

"Subliniind importanţa susţinerii Pakistanului în procesul de pace, cer Guvernului-frate din Pakistan să susţină şi să faciliteze eforturile noastre de negociere directă" cu insurgenţii, a adăugat preşedintele.

Talibanii, alungaţi de la putere la sfârşitul anului 2001 de o coaliţie condusă de Statele Unite, poartă de zece ani un război de gherilă împotriva armatelor occidentale şi afgane. La începutul lunii ianuarie, ei au anunţat că intenţionează să deschidă un birou la Qatar pentru a discuta cu Statele Unite.

Guvernul afgan şi-a dat acordul pentru un astfel de birou pe teritoriul afgan, fără a îşi ascunde frica de a nu lua parte la negocieri, cu toate că Washingtonul a asigurat de mai multe ori participarea Afganistanului la discuţii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite