Guvernul canadian urmăreşte îndeaproape procedura destituirii preşedintelui român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul canadian urmăreşte îndeaproape procesul destituirii preşedintelui român Traian Băsescu, exprimându-şi speranţa că vor fi respectate principiile democratice, potrivit agenţiei QMI, relatează publicaţia Le Journal de Quebec în pagina electronică.

Ministrul canadian de Externe John Baird şi-a manifestat îngrijorarea, sâmbătă, în urma votului de vineri al Parlamentului român pentru suspendarea lui Băsescu. "Canada este îngrijorată de evenimentele recente din România, care ameninţă echilibrul democraţiei şi fragilizează independenţa sistemului judiciar", a declarat Baird, citat într-un comunicat.

"Canada urmăreşte îndeaproape procedura de destituire a preşedintelui român Traian Băsescu şi îndeamnă ca procesul să se desfăşoare în mod echitabil şi transparent, cu respectarea primatului dreptului", continua ministrul.

Majoritatea deputaţilor şi senatorilor români au hotărât suspendarea mandatului preşedintelui în urma unor acuzaţii pe care i le aduce "partidul de opoziţie", potrivit cărora ar fi încălcat Constituţia, dar şi a unor măsuri de austeritate care ar fi sărăcit populaţia, scrie Le Journal de Quebec în ediţia sa electronică de duminică.

Românii se vor prezenta la urne pe 29 iulie, pentru a spune dacă vor ca Băsescu să rămână la putere sau ca dacă vor ca procesul de destituire să continue, adaugă publicaţia.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite