Günter Grass critică tratamentul aplicat Greciei: "a fost lăsată în pielea goală şi pusă la stâlpul infamiei ca un datornic"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laureatul german al Premiului Nobel pentru Literatură, Günter Grass, a criticat tratamentul la care este supusă Grecia de colegii ei europeni în criza datoriilor, descriind-o, într-un nou poem publicat sâmbătă, o "ţară condamnată la sărăcie", relatează Associated Press.

Ultima lucrare a scriitorului de 84 de ani, ”Ruşinea Europei„, a fost publicată în cotidianul Sueddeutsche Zeitung la mai puţin de două luni după ce el a declanşat o furtună de critici cu o altă intervenţie pe o problemă politică - un poem în proză în care critică aspru Israelul pe fondul disputei asupra programului nuclear iranian, informează Agerpres.

Grecia se luptă cu programe de austeritate şi de reformă cerute de creditori în schimbul împrumuturilor de salvare, o abordare susţinută cu înverşunare de guvernul german.

Speculaţiile sunt în creştere că Grecia ar putea sfârşi părăsind zona euro a celor 17 naţiuni, cu adversari ai austerităţii plasaţi puternic în frunte în sondaje înaintea alegerilor parlamentare din ţară luna viitoare, aminteşte AP.

Grass scrie că Grecia "a fost lăsată în pielea goală şi pusă la stâlpul infamiei ca un datornic".

El îşi încheie poemul cu avertismentul: "Veţi rămâne lipsiţi de viaţă fără ţara al cărei suflet te-a conceput pe tine, Europa".

Şeful Comisiei pentru Afaceri Europene a parlamentului german, un membru al creştin-democraţilor, formaţiunea conservatoare a cancelarului Angela Merkel, a ridicat din umeri la criticile lui Grass.

"Cred că nu ar trebui să luăm acest lucru foarte serios, deoarece criticile sale sunt complet depăşite de realitate, mai ales că Grecia a fost ajutată enorm cu eforturi enorme, care, în final, nu provin de la state ci de la cetăţeni şi portofelele lor", a declarat Gunther Krichbaum radioului Deutschlandfunk.

În ultimul său poem, "Ceea ce trebuie spus", publicat pe 4 aprilie, Grass a criticat ceea ce el a numit ipocrizia occidentală asupra programului nuclear al Israelului şi a etichetat această ţară o ameninţare la adresa "păcii mondiale deja fragile" în legătură cu poziţia ei faţă de Iran.

Ministrul de interne israelian a anunţat mai târziu că lui Grass i s-a interzis să intre în Israel.

Scriitorul cu înclinaţii de stânga s-a remarcat ca o figură literară de frunte cu "Toba de tinichea", publicat în 1959, şi a obţinut Premiul Nobel în 1999. El le-a cerut confraţilor săi germani să îşi înfrunte istoria dureroasă nazistă în primele decenii după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cu toate acestea, imaginea sa a avut de suferit când a recunoscut în autobiografia publicată în 2006 că s-a înrolat în Waffen-SS, organizaţia paramilitară de elită a naziştilor, în ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite