Guantanamo, din nou în atenţia Curţii Supreme americane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Supremă a Statelor Unite a început ieri să examineze, pentru a treia oară, drepturile prizonierilor de la Guantanamo, pentru a stabili dacă în Constituţia americană se limitează

Curtea Supremă a Statelor Unite a început ieri să examineze, pentru a treia oară, drepturile prizonierilor de la Guantanamo, pentru a stabili dacă în Constituţia americană se limitează puterea executivului asupra prizonierilor din războiul împotriva terorismului, relatează AFP.

"Este cea mai importantă întrebare a deceniului", a asigurat Centrul pentru drepturile constituţionale, care coordonează apărarea prizonierilor de la Guantanamo, majoritatea închişi aici în urmă cu şase ani şi niciodată inculpaţi. Din 2002, prizonierii cer dreptul de a contesta această detenţie în faţa unui judecător independent, procedură numită "habeas corpus".

În 2004, apoi în 2006, Curtea a considerat că legea le garantează acest drept, dar în toamnă Congresul a modificat legea, interzicându-le prizonierilor să sesizeze o Curte federală înainte de a fi judecaţi de un tribunal militar excepţional. Constituţia americană nu autorizează această suspendare a "habeas corpus" decât în caz de revoltă sau invazie, dar Curtea de Apel federală din Washington a validat-o în februarie, spunând că pentru prizonierii de la Guantanamo Constituţia nu se aplică, fiind vorba despre străini închişi în străinătate.

Pentru avocaţii prizonierilor, baza Guantanamo - teritoriu oficial închiriat, dar menţinut sub controlul absolut al Statelor Unite, trebuie considerată teritoriu american. Administraţia de la Casa Albă respinge această idee şi a avertizat că, dacă membrii Curţii autorizează prizonierii să sesizeze un judecător federal, nimic nu-i va împiedica pe prizonierii armatei americane din Irak şi Afganistan, sau alte zone, să ceară acelaşi drept.

Potrivit administraţiei, 70 din deţinuţii de la Guantanamo vor fi repatriaţi, iar 60-80 vor fi prezentaţi unui tribunal militar excepţional. Decizia Curţii îi va viza deci pe ceilalţi 150, care nu sunt nici de eliberat, nici vizaţi de viitoare inculpări.

Dacă judecătorii îi vor autoriza pe prizonieri să sesizeze un judecător federal, vor deschide astfel posibilitatea recursurilor împotriva caracterului legal al noilor tribunale militare excepţionale, invalidate în iunie 2006 de Curtea Supremă, dar reinstaurate apoi de Congres.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite