Grecia se revoltă împotriva FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grecia a acuzat Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană de amestec în treburile sale interne, după ce i s-a cerut accelerarea reformelor şi a privatizărilor. „Le-am cerut ajutorul şi ne îndeplinim obligaţiile. Dar nu am cerut nimănui să se amestece în afacerile noastre interne“, a răbufnit purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena, George Petalotis, după vizita de vineri a reprezentanţilor FMI, BCE şi UE.

De altfel, aceştia au stabilit că Atena se află pe drumul cel bun şi au aprobat deblocarea unei noi tranşe de împrumut, în valoare de 15 miliarde de euro.

Mai citeşte şi:

Grecia îşi restructurează datoriile pe furiş

„Programul evoluează în direcţia corectă, dar nu va putea fi păstrată direcţia în lipsa unei accelerări semnificative a reformelor, care nu au ajuns la nivelul necesar pentru a asigura redresarea", a declarat Poul Thomsen, şeful delegaţiei FMI.

Pe un ton mult mai ferm decât la vizitele precedente, reprezentanţii Fondului au solicitat o aplicare rapidă a reformelor structurale în domenii precum administraţia fiscală şi sănătatea.

FMI cere accelerarea privatizării

Totodată, ei au fixat un obiectiv ambiţios: obţinerea a 50 de miliarde de euro din privatizări în perioada 2011-2015, faţă de intenţiile guvernului grec de a obţine şapte miliarde de euro. Premierul George Papandreou i-a reproşat şefului FMI, Dominique Strauss-Kahn, în cadrul unei convorbiri telefonice, „comportamentul inacceptabil al reprezentanţilor Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional", se arată într-un comunicat al guvernului. „Recunoaştem provocările dificile pe care le are de înfruntat economia greacă şi avem cel mai mare respect pentru eforturile imense pe care le face poporul grec. Este regretabil că s-a creat o altă impresie", a venit replica din partea celor trei instituţii. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite