Campania electorală din Grecia, animată de scandalul provocat de un membru al formațiunii neonaziste Chryssi Avgi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de greci au ieșit în stradă pentru a protesta față de acțiunile formațiunii de extremă-dreapta Chryssi Avgi (Zori Aurii), transmite BBC. Demonstrația a avut loc la o zi după ce un membru al formațiunii a lovit o deputată în timpul unei dezbateri electorale televizate.

Oamenii, care au ieșit în stradă la apelul stângii, au strigat „Afară cu neonaziștii", revoltați fiind de gestul făcut joi de purtătorul de cuvânt al Chryssi Avgi, Ilias Kasidiaris.

În cursul unei dezbateri electorale, ce a fost transmisă în direct de postul de televiziune Antenna TV, Kasidiaris şi-a pierdut cumpătul în momentul în care deputata stângii radicale (Syriza), Rena Duru, a menţionat anchetarea acestuia în cazul unui jaf armat din anul 2007.

Kasidiaris a aruncat un pahar cu apă către Rena Duru, insultând-o, după care s-a întors către o altă deputată, comunista Liana Kaneli, care protesta faţă de gestul lui, încercând să-l lovească pe acesta cu un ziar. A împins-o, a lovit-o peste faţă cu palma de două ori şi apoi cu pumnul, după care a părăsit studioul.

Pe numele lui Kasidiaris a fost emis un mandat de arestare, dar acesta nu este de găsit.

Purtătorul de cuvânt al formațiunii de extremă-dreapta a intervenit însă la un post de televiziune și a declarat că a fost provocat.

„Ea (Liana Kaneli, n.r.) a ridicat mâna și m-a lovit prima. Am fost nevoit să mă apăr. Poliția ar trebui s-o aresteze pe ea", a afirmat Kasidiaris la postul Star TV, potrivit Reuters.

Guvernul și formațiunile politice din Grecia au condamnat în termeni duri atacul.

Goana după voturi

Dar cum până la alegerile legislative anticipate mai sunt doar opt zile, toate partidele au încercat să profite de pe urma acestui incident și să convingă alegătorii că de votul lor depinde ca astfel de situații să nu se repete.

La scrutinul de la 6 mai, formațiunea neonazistă Chryssi Avgi a obținut 6,9% din sufragii, analiștii punând acest scor pe seama nemulțumirii grecilor față de situația economică a țării.

Chryssi Avgi a mizat atunci pe tema imigrației ilegale, propunând chiar amplasarea unor mine antipersonal la granițele Greciei pentru a împiedica intrarea imigranților în țară.

Imigrația ilegală este o problemă majoră pentru Grecia, care se confruntă cu o rată a șomajului în creștere. Potrivit datelor furnizate joi de Serviciul elen de Statistică, în luna martie, rata şomajului a înregistrat un nou nivel record, ajungând la 21,9%.

Temele economice, înlocuite cu cele de securitate

Scandalul provocat de Ilias Kasidiaris a dus la schimbarea discursului partidelor.

Dacă până acum temele dezbătute erau de natură economică, în momentul de față toată lumea vorbește despre securitate, relatează ekathimerini.com.

Liderul partidului Noua Democrație (dreapta), Antonis Samaras, a declarat că „invazia imigranților (ilegali) va fi oprită, dar nu prin metode extremiste, ci în mod legal, cu sprijinul Europei".

La rândul său, Alexis Tsipras, liderul Coaliției stângii radicale (Syriza), care se luptă cu Noua Democrație pentru primul loc la alegerile legislative, a declarat că „nu vor fi tolerate acte care să amenințe siguranța cetățenilor".

Grecii sunt chemați din nou la urne la 17 iunie, votul fiind considerat decisiv pentru soarta țării în zona euro.

La alegerile de la 6 mai, formațiunile care susțin politicile de austeritate, cerute de Uniunea Europeană și de Fondul Monetar Internațional în schimbul ajutorului financiar extern, nu au reușit să obțină majoritatea în Parlament.

Toate negocierile inițiate în vederea formării unui guvern au eșuat, fiind declanșate alegeri anticipate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite