Grecia a numit un Guvern interimar format din 16 miniştri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grecia a numit joi un Guvern interimar format din 16 miniştri, în special înalţi funcţionari şi profesori universitari, a cărui sarcină va fi pregătirea noilor alegeri de la 17 iunie, a anunţat premierul Panayotis Pikramenos, citat de AFP.

Membrii acestui Guvern "de serviciu", condus de preşedintele Consiliului de Stat Panayotis Pikramenos, în vârstă de 67 de ani, vor depune jurământul la ora 7.00 GMT (10.00, ora României), chiar înainte de prima reuniune a noului Parlament ales la 6 mai, a cărui componenţă nu a permis degajarea unei majorităţi pentru formarea unui Guvern de coaliţie.

Guvernul este compus din profesori universitari, un general în retragere şi un diplomat. La Finanţe, George Zanias, care a condus Consiliul economic al ţării, a fost unul dintre principalii negociatori ai restructurării datoriei realizate la începutul anului de Grecia.

Petros Molyviatis, un diplomat de 83 de ani, revine la Afaceri Externe, portofoliu pe care l-a mai deţinut în perioada 2004-2006. Fostul şef al Statului Major al armatei Frangos Frangoulis a fost numit ministru al Apărării.

Grecia va organiza la 17 iunie un nou scrutin, de mare risc pentru o ţară aflată în plină derută economică, unde creşterea în sondaje a stângii radicale care respunge măsurile de austeritate pune în pericol zona euro şi menţinerea Greciei în acest club.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite