Grecia: Coșmarul anticipatelor se repetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grecia este nevoită să organizeze alegeri în iunie, după ce liderii politici nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la formarea unui guvern de coaliție.

Liderul socialist Evanghelos Venizelos a anunţat primul acest eşec, la finalul ultimei runde de negocieri, ce a fost convocată de către președintele Carolos Papoulias, în speranța că se va ajunge la formarea unui guvern de tehnocrați, relevă AFP.

„Din nefericire, ne îndreptăm din nou spre alegeri, în câteva zile, în condiţii foarte dificile", a declarat liderul socialist.

„Pentru numele lui Dumnezeu, haideți să mergem spre ceva mai bun și nu spre ceva mai rău", a spus Venizelos.

Preşedinţia a anunţat o reuniune a liderilor politici miercuri, la ora 13.00, „pentru formarea unui guvern" care urmează să asigure gestionarea afacerilor curente, până la noile alegeri.

Potrivit presei elene, data cea mai probabilă a noului scrutin este 17 iunie, adică după aproximativ o lună de la dizolvarea Parlamentului rezultat în urma alegerilor legislative de la 6 mai, prevăzută joi, când forul legislativ se va reuni pentru prima dată.

Liderii europeni au avertizat că în cazul în care Grecia nu-și respectă angajamentele asumate, finanțarea externă se va opri. În acest caz, Grecia ar putea intra în faliment chiar de luna viitoare, notează Reuters.

„Acum, există un pericol considerabil ca această țară să rămână fără bani de luna viitoare, să nu poată plăti salariile, să nu mai poată asigura transportul public, să ajungă într-un haos total", a declarat analistul Jonathan Loynes de la Capital Economics.

În ultimii doi ani, situația din Grecia s-a înrăutățit de la o zi la alta.

Șomajul a ajuns la 21,7%, iar protestele și sinuciderile din cauza problemelor economice nu mai miră pe nimeni.

La alegerile legislative de la 6 mai, grecii au sancționat dur Noua Democrație (dreapta) și Pasok (socialiști), partide care promovează politicile de austeritate cerute de Uniunea Europeană și de Fondul Monetar Internațional.

Acum, însă, mulți alegători se declară din ce în ce mai îngrijorați.

„Ar trebui să ajungă în iad. Numai Dumnezeu știe ce ne așteaptă. Mi-e foarte frică de ce va veni", a afirmat Giouli Thomopoulou, în vârstă de 59 de ani. Bărbatul, care și-a pierdut postul de funcționar public, spune că nu crede că noile alegeri vor rezolva ceva. „Peste o lună, vom fi în aceeași situație."

„Țara asta e terminată", spune Panos Leonidas, în vârstă de 57 de ani, angajat al unei agenții de turism. „De acum încolo, mai poți trăi aici doar dacă ești animal."

Astăzi, Biroul de statistică de la Atena a anunțat că economia Greciei s-a contractat în primele trei luni ale acestui an, transmite Bloomberg. Produsul intern brut al Greciei a înregistrat o scădere de 6,2%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, după un declin de 7,5% în trimestrul patru din 2011.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite