Ghid mondial de evitat România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hoţi de buzunare, câini maidanezi care pot deveni agresivi, căruţe la drumul mare şi cratere în asfalt. Pe scurt, aceasta este România în ochii străinilor. De la infrastructura deplorabilă la spitalele insalubre, toate se regăsesc pe paginile de web ale ministerelor de Externe europene.

Belgienii sunt atenţionaţi de Ministerul de Externe de la Bruxelles asupra hoţilor de buzunare care operează în zona gărilor şi în locurile publice. Turiştii sunt sfătuiţi să nu aibă asupra lor documentele de identitate în original, ci doar copiile acestora şi să fie prudenţi atunci când plătesc cu cardul la restaurant.

 „Deşi în scădere, corupţia în rândul poliţiştilor rămâne o problemă. Călătorii sunt uneori opriţi pentru control de falşi agenţi de poliţie", atenţionează MAE din Belgia. România n-o duce bine nici cu drumurile, nici cu respectul în trafic. „Pe drumurile publice, frecvent, într-o stare lamentabilă, şoferii conduc adesea imprudent", arată avertizările.

Seisme puternice, o dată la 30 de ani

„Drumurile pentru ciclişti, iluminatul public şi panourile de semnalizare pentru biciclete sunt aproape inexistente în România", avertizează autorităţile de la Bruxelles. Belgienilor le este atrasă atenţia că „în trenurile din ţara noastră au fost înregistrate furturi - rar- uneori după ce victimele au fost adormite de hoţi cu ajutorul unei băuturi".

 „ Seisme puternice se produc în această ţară (România), aproximativ o dată  la 30 de ani, informează MAE belgian amintind de cutremurul devastator din 1977. Dacă se îmbolnăvesc sau suferă vreun accident grav, cetăţenii sunt sfătuiţi să se întoarcă în Belgia.

Închisori supraaglomerate

La secţiunea sfaturi de călătorie, Ministerul elveţian de Externe atrage şi el atenţia asupra falşilor poliţişti şi a drumurilor. „Starea drumurilor este în multe locuri din România proastă. Un risc în plus îl reprezintă vehiculele utilitare (ex. camioanele), obstacolele nemarcate şi comportamentul imprevizibil al multor conducători auto, vitele rătăcite pe drum, motiv pentru care o călătorie noapte prin România nu este deloc indicată". Atenţie, elveţieni, să nu ajungeţi în închisorile din România pentru că ele sunt suprapopulate şi condiţiile de igienă sunt deficitare, atrage atenţia Berna.

Poliţişti falşi, infractori minori

MAE de la Londra atenţionează că în România există un risc terorist latent. „Atacurile, deşi puţin probabile, pot fi organizate la întâmplare, inclusiv în zone frecventate de străini", spun autorităţile britanice. Ca majoritatea ţărilor din UE, Regatul Unit atrage atenţia asupra riscului ca în oraşele mai mari din România să le fie furaţi banii din buzunare, să le fie smulsă geanta, mai cu seamă în vecinătatea caselor de schimb valutar, a hotelurilor şi în mijloacele de transport în comun care merg spre aeroport.

Citiţi şi:
Autostrada de hârtie din Vest

România promovată în Spania ca destinaţie europeană pentru amatorii de vânătoare

 „Se înregistrează atacuri organizate de grupuri, care includ, frecvent, copii. Metoda des utilizată este distragerea atenţia victimei, timp în care, câţiva hoţi, adesea copii, încearcă să fure ceasurile şi bijuteriile". Este descrisă şi modalitatea de lucru a falşilor poliţişti: „Îţi flutură prin faţa ochilor o legitimaţie şi îţi cer la control paşaportul şi portofelul. Numără banii, înapoiază documentele, apoi portofelul, cu bani lipsă". Atenţie la maşinile parcate pe două rânduri la marginea străzilor, la şoferii români, care frânează brusc ca să evite o groapă în asfalt, şi la câinii fără stăpân care sar în faţa maşinilor", mai avertizează Londra.

Lucrări şi căruţe nesemnalizate



Ministerul de Externe de la Berlin remarcă existenţa a doar 320 de kilometri de autostradă în România. „Atenţie la gropile din asfalt, la denivelările de pe carosabil şi de la marginea drumului. Atenţie la modul nechibzuit în care circulă, uneori, autobuzele şi camioanele", arată Berlinul care amintind că România ocupă un loc fruntaş în UE la capitolul accidente rutiere mortale. Total nerecomndat este condusul maşinii noaptea din cauza lucrărilor şi a căruţelor slab sau deloc semnalizate.

Spitale de coşmar

image



MAE de la Viena lansează un avertisment dur în privinţa sistemului de sănătate. „Din cauza igienei, instrumentarului învechit şi a lipsei de medicamente, nivelul îngrijirii medicale în spitalele româneşti nu corespunde standardelor din vestul Europei", apreciază Guvernul austriac. Un sfat similar există şi pentru turiştii spanioli. „Sistemul românesc de sănătate suferă din cauza situaţiei economice din ţară, şi, deşi există medici buni, facilităţile şi instalaţiile sanitare sunt deficitare în comparaţie cu Europa de Vest", atenţionează MAE de la Madrid.

Ministerul de Externe de la Paris îşi avertizează cetăţenii asupra furturilor inclusiv în biserici. „Geanta trebuie ţinută în faţă, evitaţi să purtaţi rucsac sau geanta pe umăr", sunt sfătuiţi francezii.

Ferentariul, scos de pe harta turistică

Ministerul de Externe de la Roma recomandă mare prudenţă, în mod special, în cartierele bucureştene Ferentari, Rahova, Obor şi Pantelimon. Viaţa de noapte din România reprezintă şi ea un potenţial pericol pentru călătorul italian. Ministerul de la Roma recomandă cetăţenilor săi să nu accepte invitaţiile făcute de străini în cluburi de noapte şi discoteci.

Sălbatică şi periculoasă

Ţările europene au şi câteva atenţionări în privinţa animalelor domestice sau sălbatice din România, care pot fi un pericol pentru cei neavizaţi. Britanicii sunt avertizaţi de Guvernul de la Londra asupra pericolului rabiei, din cauza numărului mare de câini vagabonzi prin sate şi oraşele din ţara noastră. „Vă sfătuim să nu campaţi la întâmplare. (...)

Nu ţineţi alimentele în cort, pentru că, în trecut, s-au înregistrat atacuri ale unor animale sălbatice, precum urşii, aflaţi în căutare de hrană", se arată pe site-ul MAE de la Berlin. O atenţionare similară primesc şi francezii care sunt sfătuiţi să evite ţipatul dacă întâlnesc un urs, să nu se mişte brusc, să nu-l hrănească şi să se apere, dacă animalul atacă, cu tot ce au la-ndemână: pietre, bâte, crăci, topoare etc.

"Pe drumurile publice, frecvent, într-o stare lamentabilă, şoferii români conduc adesea imprudent şi imprevizibil".
Ministerul belgian de Externe

"Deşi există medici buni, facilităţile şi instalaţiile sanitare sunt destul de deficitare".
Ministerul spaniol de Externe

"Se înregistrează atacuri organizate de grupuri, care includ, frecvent, copii."
Ministerul britanic de Externe
 
„Paradisul fraudelor cu carduri de credit"

Recomandările de călătorie în România destinate americanilor se regăsesc pe pagina Ambasadei SUA la Bucureşti. Astfel, prima avertizare se referă la protestele care au loc, în ultima vreme, în ţara noastră. „Criza financiară şi măsurile de austeritate adoptate au crescut frecvenţa grevelor şi demonstraţiilor în România, mai ales în Bucureşti", notează Ambasada SUA. Cu precizarea că, până-n prezent, protestele au fost paşnice, instituţia îi avertizează totuşi pe cetăţenii americani că „orice demonstraţie, chiar şi cele paşnice, poate degenera în violenţe. Ar trebui să le evitaţi pe cât posibil".

„Deşi există prejudecăţi privind rasa, mai ales în legătură cu cei care arată a rromi (numiţi „ţigani"), crimele rasiale sunt rare", notează instituţia de la Washington. Americanilor care călătoresc prin România le este reamintit că parada gay organizată, anual, la Bucureşti, a provocat, proteste violente antihomosexualitate. O avertizare există şi în privinţa hoţilor, care sunt în autobuze, metrou şi trenuri.

„Recomandarea este să-şi cumpere bilete la clasa întâi şi să călătorească împreună cu o altă persoană". România este, în viziunea administraţiei SUA, raiul fraudelor cu carduri de credit şi ale celor pe internet. „Deşi o serie de firme acceptă plata cu cardul, este de dorit să plătiţi cu banii jos din cauza riscului de fraudare a cardurilor", li se spune cetăţenilor de peste Ocean.

Pe chat sau prin oferte pe net, hoţii profesionişti din România „se recomandă, în general, drept tinere românce, care în timp, dezvoltă «o relaţie» cu victima". Cetăţenii SUA nu trebuie să dea bani cu împrumut celor care invocă ba că e bolnav copilul, ba că a rămas fără  serviciu sau pentru că vrea să pună pe picioare o afacere. Americanii care au căzut pradă unei asemenea scheme de furt trebuie să se adreseze Ambasadei SUA la Bucureşti.

De ce nu Poliţiei Române? „Autorităţile române pot fi reticente în investigarea acestor infracţiuni până ce nu demonstraţi că aţi fost constrâns să daţi bani sau că v-a fost furată o sumă importantă de bani", se mai arată în secţiunea cu sfaturi de călătorie.

Plata pentru servicii medicale „poate fi cerută în avans"

Deşi cei mai mulţi canadieni care au ajuns pe pământ românesc nu s-au confruntat cu probleme majore, Ministerul de Externe din Ottawa recomandă cetăţenilor săi un nivel ridicat de precauţie pe timpul călătoriei în ţara noastră. Pe lângă hoţii de buzunare şi falşii poliţişti, „canadienii care ajung în România sunt sfătuiţi să evite adunările publice mari şi demonstraţiile pentru că acestea pot degenera în violenţe".

Mare băgare de seamă şi la utilizarea cardurilor, care pot fi copiate, canadienii fiind sfătuiţi să folosească ATM-urile din sediul băncilor sau ale altor instituţii, şi nu pe cele de pe stradă. Recomandările Ministerului Afacerilor Externe din Ottawa arată că cetăţenii ţării ar trebui să evite parcurgerea de unul singur a unor drumuri cu taxiul în zone îndepărtate. „Asistenţa medicală acordată în România poate fi diferită faţă de cea din Canada.

 În România, plata pentru îngrijire poate fi cerută în avans", atrage atenţia instituţia. În privinţa câinilor străzii sunt avertizaţi canadienii care merg pe jos şi mai ales cei care fac jogging. În domeniul juridic, canadienii care vor să deschidă procese sau să solicite investigaţii poliţiei se pot confrunta cu „lungi întârzieri ale procedurilor şi cu eforturi în plus pentru rezolvarea problemei".

 La capitolul infrastructură de transport în România, canadienii primesc din partea Ministerului de Externe al ţării lor o descriere amănunţită şi convingătoare: „cu excepţia bulevardelor din marile oraşe şi a autostrăzilor, drumurile din România sunt într-o stare proastă, sunt slab iluminate, strâmte, iar benzile de circulaţie nu sunt marcate".

image
image
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite