Germania acuză China de spionaj cibernetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacurile informatice ar fi fost comandate chiar de guvernul de la Beijing Mai multe calculatoare ale guvernului german şi ale unor ministere au fost ţinta unor atacuri cibernetice în

Atacurile informatice ar fi fost comandate chiar de guvernul de la Beijing

Mai multe calculatoare ale guvernului german şi ale unor ministere au fost ţinta unor atacuri cibernetice în ultimele luni. Potrivit publicaţiei "Der Spiegel", care citează surse din cadrul serviciilor de informaţii, spionajul electronic ar fi fost comis de armata chineză, la ordinul guvernului de la Beijing. Informaţia survine cu o zi înainte de vizita cancelarului german, Angela Merkel, în China.

Serviciile de informaţii interne şi instituţia federală responsabilă cu securitatea informatică (BSI) au descoperit încă de acum câteva luni programe de tip cal troian, care copiază datele din computere şi le expediază piraţilor cibernetici.

Specialiştii germani au împiedicat transferul a peste 160 de gigabiţi de date secrete din computerele cancelarului Angela Merkel, dar şi din cele ale ministerelor Economiei, Cercetării şi Afacerilor Externe. Încercările de a instala noi programe troian în computerele instituţiilor germane continuă şi în prezent.

De altfel, Germania este de mult timp o ţintă predilectă a hackerilor chinezi, interesaţi mai ales de sectorul economic. Johannes Schmalzl, preşedintele Serviciului german pentru Protecţia Constituţiei din Baden-Württemberg, a declarat că 60% din atacurile cibernetice îndreptate asupra instituţiilor federale provin din China. Nici companiile nu sunt ocolite de aceste practici de spionaj.

Hackerii vizează în special companiile medii, care nu dispun de sisteme ultraperformate de securitate aşa cum au marile grupuri industriale. Pericolul a crescut şi mai mult odată cu expansiunea telefoniei prin internet. Johannes Schmalzl a mai precizat că serviciile secrete de la Beijing se folosesc şi de studenţii chinezi care studiază în Germania pentru a spiona diverse obiective economice. Un expert citat de "Der Spiegel" susţine că atacurile, lansate zilnic, provin din diverse zone ale Chinei: Lanzhou, Kanton şi Beijing.

Merkel va cere explicaţii la Beijing

Ambasada Chinei la Berlin a respins acuzaţiile, calificându-le drept "speculaţii iresponsabile". Angela Merkel, care a început ieri turneul asiatic, a declarat că va cere explicaţii referitoare la aceste informaţii. Astăzi, cancelarul german va avea primele întâlniri oficiale în cadrul cărora va aborda mai multe subiecte delicate, precum încălzirea globală, protecţia împotriva pirateriei şi problema drepturilor omului în China, în contextul Jocurilor Olimpice de anul viitor.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite