Germania: Austeritate Über Alles

Expresia „Über Alles“ – „mai presus de orice“ – a fost întinată de epoca nazistă. Însă „austeritatea mai presus de orice“ este văzută, la Berlin, drept condiţia esenţială pentru ca pieţele să-şi recapete încrederea în Europa. Germania simte nevoia să-şi explice modelul.

Cu siguranţă, lumea se vede altfel de la Berlin. După zece ani în care nu au avut nicio creştere de salariu, dar economia şi investiţiile au crescut constant, în timp ce şomajul a scăzut până la un nivel greu de imaginat pentru statele din sudul Europei (8%), germanii au încredere într-un model care a funcţionat. Şi, deşi economia duduie, ceea ce se vede în fiecare colţ al oraşelor importante, nemţii tot nu consideră că a sosit timpul să culeagă roadele. Din contră. Cuvântul de ordine rămâne disciplina fiscală. Nu doar pentru restul Europei, dar şi pentru Germania, care va trebui şi ea să-şi reducă deficitul şi să respecte regulile pentru care chiar ea a pledat.

„Consolidarea fiscală", conceptul care duce inevitabil la austeritate, e condiţia esenţială pentru a ieşi din criză, dar ea nu exclude în niciun fel creşterea economică, susţin oficialii germani. Este ideea pe care marşează Germania în încercarea de a stinge focul crizei.

Noi reguli?

Iar autorităţile germane par pregătite să facă noi paşi pe calea consolidării fiscale care a băgat în sperieţi jumătate de Europă. Ministerul de Finanţe şi-ar dori să verifice cât mai direct ce face fiecare stat membru cu bugetul propriu: să instaleze echipe de experţi care să verifice şi să raporteze ce face fiecare stat membru. Cel puţin aşa rezultă dintr-un document intern al Ministerului de Finanţe german, obţinut ieri de publicaţia „Der Spiegel".

Planul ministrului de Finanţe, Wolgang Schäuble, ar fi să creeze echipe independente de experţi care să acţioneze şi la nivel naţional, dar şi la nivel european şi care să monitorizeze politicile fiscale ale fiecărui stat membru, ale Eurozonei şi în UE ca întreg. Experţii ar trebui să dea alarma imediat ce ar observa deviaţii ale vreunui stat membru de la disciplina bugetară.

Tot ei vor verifica şi dacă politicile naţionale ale fiecărui stat sunt compatibile cu reglementările europene, dar şi dacă aceste reglementări (inclusiv Pactul de stabilitate din martie, pe care şi România s-a angajat să-l respecte) sunt implementate. Pe lângă echipele de experţi, ar trebui să i se dea mai multă putere comisarului pentru Afaceri economice (actualmente Olli Rehn), în aşa fel încât să poată pună în aplicare regulamente UE fără ajutorul celorlalţi comisari şi fără ca preşedintele Comisiei Europene să se poată opune. Imediat după apariţia veştilor despre plan, au apărut şi dezminţirile.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Finanţe a explicat că raportul este real, dar că el nu reflectă actuala gândire politică a Cabinetului german, ci doar prezintă opinia autorului. Ministerul de Finanţe german nu va face alte propuneri în acest sens, a asigurat purtătorul de cuvânt.

Probleme legale

Informaţiile au apărut în contextul în care Germania a acceptat, cu jumătate de gură, vineri, să mărească valoarea celor două fonduri de salvare europeană până la un trilion de euro. Tot Germania a fost cea care a presat, cu câteva săptămâni înainte, pentru adoptarea Pactului fiscal, care mai rămâne să fie adoptat de parlamentele naţionale ale statelor membre.

Bundestagul urmează să se pronunţe şi el în mai, dar există deja dezbateri încinse dacă nu cumva ar trebui modificată pentru asta Constituţia şi dacă dorinţa Bundestagului de a avea un cuvânt de spus în toate chestiunile importante europene nu va întârzia şi astfel afecta salvarea Eurozonei. Există însă suficientă modestie în clasa politică germană pentru a admite că sunt suficiente probleme şi în Germania.

Germania simte însă nevoia să se explice, într-un moment în care se vorbeşte de un „al Treilea Reich" în multe locuri din Europa, iar cancelarul german apare pe afişele de protest de la Atena în uniformă nazistă. Oficialii germani cu care a stat de vorbă „Adevărul", de la experţi şi bancheri şi până la cei mai înalţi oficiali din Guvern şi Parlament, au insistat să vorbească sub condiţia anonimatului. Atât pentru a proteja sensibilităţile altor state europene, cât şi pentru a nu părea că dau lecţii.

La frâie doar temporar

„Nu asta e intenţia noastră (n.r. - să conducem Europa). Clasa politică germană nu are aspiraţia să devină numărul unu. Nu avem un reflex de a ieşi în faţă. Noi ne-am descurcat foarte bine când nu am fost în lumina reflectoarelor", ne declara un oficial german. Însă ca „motor al Europei" şi cel mai mare beneficiar al introducerii monedei unice, Germania şi-a asumat rolul, a intervenit şi a dus greul sarcinii salvării Eurozonei.

Aşa cum ne spunea Ulrike Guerot, membră a Consiliului European pentru Relaţii Internaţionale, Germania şi-a dat seama că există un preţ pentru Europa şi l-a plătit. Există economişti şi experţi, dar şi politicieni din opoziţie care spun că actuala putere încearcă să ascundă de fapt adevăratul preţ - să ţină cât mai departe de ochii lumii intervenţiile discrete ale Băncii Centrale Europene, făcute în mare parte tot pe banii contribuabililor nemţi.

Aceeaşi Germanie explică şi că nu a dorit să dea la o parte instituţiile europene în acest proces, ci că a acţionat în limitele legale pe care le avea la îndemână pentru a bloca în timp util extinderea crizei. După un moment critic, Germania şi-a dat seama însă cât este de proeuropeană. Dar a preferat să dea puteri extinse Bundestagului (camera inferioară) şi Curţii Constituţionale în problemele europene. Grupurile parlamentare îşi trimit reprezentanţi la Bruxelles sau în alte state pentru a vedea care e situaţia.

Avertismente şi riposte

Există avertismente - externe şi interne şi pe plan intern - că măsurile de austeritate impuse duc la scăderea creşterii economice. Că Europa e deja în recesiune tehnică.

Dar ideea rămâne aceeaşi: cu cât esti mai competitiv, cu atât beneficiezi mai mult de piaţa comună. Că, dacă recâştigi încrederea consumatorilor şi a pieţelor, recâştigi creşterea şi îţi şi reduci deficitul. Pentru că odată ce pieţele şi-au pierdut-o, nu e suficientă o singură măsură de austeritate. La Berlin, se pune problema dacă Pactul de stabilitate e suficient sau dacă nu e doar o corectare a Tratatului de la Maastricht. Dacă nu cumva e nevoie şi de politici macroeconomice şi mai dure pentru a corecta problemele care au dus la scăderea competitivităţii.

Deocamdată, un plan concret de creştere economică prin intermediul unor stimulente fiscale este un concept interzis la Berlin. Există însă alte idei care circulă pe "piaţă". De pildă, aşa cum propune Institutul German pentru Cercetare Economică (DIW), creşterea importurilor. Ceea ce ar echilibra balanţa comercială a Germaniei şi ar ajuta şi statele din sudul Europei, ne preciza dr. Ferdinand Fichtner, de la DIW. Ideea nu a intrat deocamdată în vizorul politicienilor.

Aderarea la Schengen depinde de România

„Spaţiul Schengen e o realizare a proiectului european, deci intrarea României şi Bulgariei nu trebuie să fie amânată. Toate statele trebuie să se comporte într-o manieră europeană", a declarat, pentru „Adevărul", Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag. Accesul la Schengen ar fi posibil dacă s-ar ţine cont doar de criteriile tehnice, pe care România şi Bulgaria le-au îndeplinit deja. Dar mai e nevoie de progrese în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate.

„Tehnic, graniţa e sigură, dar nu putem vedea Schengen ca o problemă izolată. Trebuie să vedem în ansamblu statul de drept. La ce bun criterii tehnice dacă vameşii pot fi corupţi? De asta am vrut acel model de aderare în două etape pentru România şi Bulgaria. Olanda nu a fost de acord. Poate vom reuşi să-i convingem. Totul depinde de raportul pe Justiţie din iunie. Depinde de România şi Bulgaria să ne dea veşti bune pentru a accelera ele însele procesul de aderare. Oricum, există întotdeauna un pericol să neglijăm unele aspecte ale situaţiei. Ni s-a întâmplat cu Grecia şi acum nu mai vrem să neglijăm nimic", a adăugat Krichbaum.

64% din germani au o opinie bună despre Europa în prezent, faţă de 40%, în urmă cu doi ani.