George W. Bush şi Vladimir Putin s-ar putea întâlni pentru ultima dată la Sydney

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american George W. Bush a sosit ieri la Sydney pentru a lua parte la reuniunea Forumului de cooperare Asia-Pacific (APEC). Liderul de la Washington, însoţit de secretarul de stat

Preşedintele american George W. Bush a sosit ieri la Sydney pentru a lua parte la reuniunea Forumului de cooperare Asia-Pacific (APEC). Liderul de la Washington, însoţit de secretarul de stat Condoleezza Rice, a fost întâmpinat de 100 de manifestanţi care protestau paşnic.

Protestatarii intenţionează să organizeze un marş mult mai amplu sâmbătă, zi în care vor fi prezenţi la summit toţi cei 21 de lideri mondiali invitaţi.

Poliţia a refuzat deocamdată autorizarea acestui marş, afirmând că există informaţii privind posibile acţiuni violente.

La rândul lor, elevii din Sydney se pregătesc să lipsească astăzi de la ore pentru a protesta faţă de politica lui Bush şi a războiului din Irak, deşi autorităţile i‑au avertizat pe copii să nu se alăture manifestaţiilor.
George W. Bush şi omologul său rus, Vladimir Putin, vor discuta controversatul proiect american privind instalarea unor elemente ale scutului antirachetă în Europa în cadrul unei întâlniri ce va avea loc la sfârşitul săptămânii, a anunţat consilierul Kremlinului, Serghei Prihodko, citat de agenţia Interfax.

Scutul american antirachetă, în centrul discuţiilor

Această discuţie nu va pune punct final dialogului dintre Moscova şi Washington în problema scutului american antibalistic.

Prihodko a adăugat că poziţia SUA cu privire la planul său de extindere a scutului american antirachetă în Europa este slab argumentată şi suscită o serie de probleme.

Întrucât nu este planificată nicio vizită a preşedintelui rus în Statele Unite, sau a liderului american în Rusia, aceasta ar putea fi ultima întâlnire dintre George W. Bush şi Vladimir Putin. Mâine, Bush va avea o întrevedere cu preşedintele chinez, Hu Jintao.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite