Generalul a câştigat, lupta continuă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pervez Musharraf a fost reales preşedinte de către partizanii din parlament, dar este tot contestat de opoziţie şi de islamişti Generalul a câştigat, de departe, alegerile

Pervez Musharraf a fost reales preşedinte de către partizanii din parlament, dar este tot contestat de opoziţie şi de islamişti

Generalul a câştigat, de departe, alegerile prezidenţiale, dar Curtea Supremă urmează încă să decidă dacă o candidatură în uniformă poate fi validată.

Celelalte dosare deschise ale preşedintelui merg de la contestarea legitimităţii de către opoziţia politică la extinderea militantismului islamist de la frontiera afgană spre centrele urbane şi creşterea preţurilor.

Preşedintele reales al Pakistanului a chemat ieri la reconciliere naţională, declarându-se gata să discute deschis cu toate partidele din ţară - chiar şi cu cele care au boicotat sau evitat prezidenţialele din 6 octombrie.

Autoproclamat preşedinte

Fiu al unei familii de musulmani de limbă urdu care au fugit din Delhi după sângeroasa partiţie a subcontinentului indian în 1947, Pervez Musharraf a trăit periculos între războaie, revolte şi atentate. Cu studii militare în Pakistan şi Marea Britanie, ofiţerul a fost promovat continuu, până la gradul de general, primit în 1998. Anul următor conducea o nesângeroasă lovitură de stat militară, puternic criticată în străinătate.

În iunie 2001, generalul Musharraf se proclamă preşedinte - în locul celui care părăsise postul în ziua dizolvării parlamentului care îl alesese -, dar păstrează şi funcţia de şef al armatei. Primăvara următoare, Musharraf câştigă un mandat de cinci ani, în urma unui referendum criticat drept neconstituţional şi incorect; imediat îşi acordă puteri suplimentare, de dizolvare a parlamentului. Între timp, Musharraf se raliase campaniei antiteroriste din Afganistan, ceea ce l-a scăpat de sancţiunile americane şi internaţionale pentru testele nucleare şi conducerea autoritaristă.

Pervez Musharraf a mulţumit ieri public pentru cele 252 de voturi favorabile din 257 exprimate în ambele Camere ale parlamentului de la Islamabad şi pentru majorităţile obţinute în patru din cinci adunări provinciale.

Totul, graţie suporterilor veniţi la putere în urma alegerilor din 2002, catalogate drept furate, al căror mandat expiră peste o lună. Îmbrăcat ca un civil, contestatul lider de la Islamabad a cerut poporului să înceteze protestele la adresa domniei sale şi să nu se mai dedea la greve ori alte revolte.

Civilie incertă

Înaintea scrutinului, generalul-preşedinte anunţase că nu va renunţa la funcţia militară decât dacă este reales. Curtea Supremă susţine acum că nu-l poate declara învingător până când nu decide dacă o candidatură în uniformă este validă.

Deliberările încetează pe 17 octombrie, până când Pakistanul rămâne sub ameninţarea cu starea de urgenţă în cazul unei decizii în defavoarea preşedintelui impus şi reales. Pe 18 octombrie urmează să revină în Pakistan şi Benazir Bhutto, pentru a candida la alegerile generale din noiembrie.

Asta după ce regimul Musharraf a ridicat, cu doar două zile înaintea scrutinului prezidenţial, acuzaţiile de corupţie pe numele ei, în schimbul abţinerii de la votul din parlament a partidului care o susţine.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite