Gazprom a redus cu 30% exportul de gaz către Belarus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a redus marţi livrările de gaze naturale către Belarus, cu 30 %, după ce Minskul nu a reuşit să-şi achite datoria către compania rusă, a anunşat şeful executiv Gazprom, Alexei Miller, transmite AFP.

Începând cu 22 iunie, aducem o reducere de 30 % din volumul zilnic al livrărilor de gaz din Rusia către Belarus, a declarat Miller, în cadrul unor declaraţii televizate.

Potrivit AFP, compania a redus luni livrările de gaz cu 15 % din volumul zilnic, dar Miller a declarat ca reducerile de gaze ar putea ajunge la 85 % în următoarele zile dacă nu se va găsi o soluţie pentru conflictul dintre cele două părţi.

Pe fondul temerilor că disputa dintre Rusia şi Belarus ar putea afecta livrările de gaze către Europa, premierul rus Vladimir Putin a declarat că Gazprom îşi poate redirecţiona tranzitul prin Ucraina, dacă va fi necesar.

De asemenea, premierul rus a cerut Guvernului să accelereze construirea unui depozit subteran pentru gaz în regiunea Kaliningrad, o enclavă rusă care este alimentată cu gaz prin Belarus.

Circa 10% din gazul consumat Europa tranzitează Belarusul, o proporţie mult mai mică decât în cazul Ucrainei.

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a cerut luni companiei Gazprom să sisteze cu 15% livrările de gaze către Belarus dacă Minskul nu plăteşte datoria de 200 de milioane de dolari.

Belarusul, cea de-a doua ţară de tranzit a gazelor ruseşti către Europa, a refuzat iniţial să recunoscă datoria şi a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că Gazprom îi datoarează 200 de milioane de dolari din taxe de tranzit.

Belarusul refuză, de asemenea, să plătească preţul fixat de Rusia, de 169 de dolari pe mia de metri cubi de gaz în primul trimestru al anului 2010 şi de 185 de dolari în al doilea trimestru. Minskul a plătit de la 1 ianuarie 150 de dolari.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite