Gazele de şist vindecă dependenţa de ruşi

Exploatarea gazelor neconvenţionale a dat peste cap echilibrul pieţei energetice şi ar putea dărâma monopolul Gazpromului. Polonia a început deja cu ajutorul firmelor americane exploatarea gazelor de şist de pe teritoriul său. Alte state europene îşi caută şi ele propriul El Dorado energetic.

Până acum, erau atât de dificil de exploatat, încât nimeni nu s-a gândit că ar putea suplini vreodată gazele convenţionale. Însă Statele Unite au dezvoltat o tehnologie eficientă de extracţie a acestor gaze prinse între plăcile de şisturi ori în straturile de cărbune (şi aflate mai la suprafaţă decât zăcămintele de gaz convenţional).

În cinci ani, notează "Le Point", firme de profil mici au reuşit să dezvolte această piaţă energetică. În prezent, în SUA - din Ohio şi până în Pennsylvania - au fost săpate peste 50.000 de puţuri de mică adâncime (cel mult 30 de metri). Graţie acestor exploatări, Statele Unite au reuşit să scape de furnizorii externi (Rusia şi Qatar). În aceşti cinci ani, gazele de şist au ajuns să reprezinte 50% din consumul total de gaze din SUA.

Succesul american a determinat şi alte ţări să se întrebe dacă nu cumva pot scăpa de dependenţa de gazele ruseşti şi arabe şi dacă nu deţin pe teritoriul lor preţioasa resursă. Deja, Canada a descoperit gaze neconvenţionale în Apalaşi şi în Columbia Britanică. Subsolul Poloniei ar conţine şi el suficiente gaze de şist cât să îi asigure consumul intern pentru 200 de ani. Cantităţi enorme din acest gaz ar exista, potrivit estimărilor, şi în India (mai ales în provincia Rajasthan), în Africa de Sud şi chiar în mereu avida de energie Chină.

"Rezervele mondiale ar putea fi de patru ori mai mari decât cele de gaze convenţionale", este de părere Roland Vially, geolog la Institutul francez al petrolului. Preşedintele Barack Obama a "mirosit" şi el importanţa acestor exploatări şi a estimat că ele vor declanşa o adevărată "revoluţie" şi că vor crea în viitorul apropiat cel puţin 100.000 de locuri de muncă.

Marile companii, tot mai interesate

Până în prezent, afacerea nu a atras decât companii energetice de talie medie - giganţii petrolieri au fost mult mai interesaţi să câştige cursa exploatărilor off-shore. Aşa se face că cele mai "mari" firme care se ocupă de gazele de şist sunt Chesapeake şi Devon Energu, companii născute cu mai puţin de 40 de ani în urmă, în Oklahoma. Dar companiile mici au un mare avantaj: sunt şi mult mai mobile, condiţie esenţială într-o afacere aflată în perpetuă mişcare.

Odată cu explozia afacerii cu gaze de şist, au înflorit şi industrii conexe, precum cea a fabricanţilor de conducte. Giganţii petrolieri au început însă să-şi dea seama ce au ratat şi încearcă să recupereze întârzierea. Compania franceză Total a încheiat deja un parteneriat cu Chesapeake şi va investi 1,45 de miliarde de dolari în exploatările americane. O altă companie franceză - GDF (Gaz de France)-Suez - a obţinut câteva permise de explorare în Germania. În luna mai, Shell a oferit nici mai mult nici mai puţin decât 4,7 miliarde de dolari pentru a prelua East Resources, un producător din Pennsylvania. Şi a reuşit.

Indienii de la Reliance încearcă şi ei să obţină o felie din afacere, oferind un milliard de dolari pentru a achiziţiona 45% dintre acţiunile companiei Texan Pioneer Natural Resources. Totuşi, nimic nu se compară cu banii daţi de Exxon, la începutul lui 2010, pentru specialistul numărul unu al gazelor de şist: XTO - 41 de miliarde de dolari.

Monopolul rus, în pericol?

Cu un subsol bogat în gaze de şist, Polonia se gândeşte deja că a tras cartea câştigătoare pentru a scăpa de dependenţa de gazul rusesc. Atât Rusia, cât şi alţi producători de talie mondială precum Qatar, Algeria şi Norvegia sunt deja "atinşi". Pe de o parte, au rămas cu 80 de milioane de tone de gaz lichefiat pe stoc pentru că anumite state au reuşit să-şi micşoreze exporturile şi pe de cealaltă, statele-client ar putea cere renegocierea contractelor, pentru a stabili un preţ mai avantajos.

Deocamdată, gazele au devenit mai ieftine doar în America de Nord - singura piaţă cu adevărat liberă. Pentru moment, în restul lumii, preţul la gaz rămâne acelaşi ori chiar creşte, deoarece este calculat în funcţie de cel al petrolului. Însă schimabrea nu este departe.

Diferenţe legislative

Spre deosebire de SUA, unde subsolul aparţine proprietarului terenului, în Europa este nevoie (în unele state) de zeci de aprobări pentru a putea exploata resursele ce s-ar găsi pe propriul teren.

Un procedeu de extracţie migălos „Fracking"

Combustibilul care se găseşte în multitudinea de "alveole" formate în şisturi, gresie sau cărbune a fost mult timp considerat de petrolişti mai degrabă o bătaie de cap zdravănă decât o resursă viabilă. Aşa că au preferat să se concentreze pe gazul convenţional, care se găseşte în rezervoare naturale uriaşe, exploatabile "în vrac".

Prezenţa sa era cunoscută încă din anii 1820, însă exploatarea sa a revenit în actualitate abia o dată cu creşterea continuă a preţului la gazul convenţional şi a progresului tehnologiilor de extracţie. În prezent, există o modalitate mult simplificată de a "convinge" gazul să iasă din alveole: injectarea - pe adâncime şi apoi pe orizontală şi sub înaltă presiune, a unui cocteil, format din apă, nisip şi anumiţi compuşi chimici. Procedeul, denumit "fracking" fisurează roca şi eliberează astfel gazele.

Viitorul energetic

Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a preconizat, recent, că până în 2030 producţia de gaze neconvenţionale (de şist, metan din straturile de cărbune, zăcăminte din terenuri nisipoase) va creşte cu peste 70%. Mai mult, dacă gazele naturale nu vor putea suplini scăderea producţiei de petrol, gazul de şist ar trebui să joace un rol tot mai important, în special în SUA şi în Europa, apreciază experţii.

Posibilă sursă de poluare

Deşi folosirea sa este cu mult mai puţin poluantă decât cea a cărbunelui, impactul său asupra mediului nu este deloc unul neglijabil. Un singur foraj poate necesita 10 milioane de litri de apă. Iar substanţele chimice în procesul de fisurare a rocilor riscă să ajungă în multe cazuri chiar în pânzele freatice şi să le polueze. În plus, la începutul lunii iulie a.c., accidentul petrecut la Clearfield a provocat scurgerea a 130.000 de litri de gaz în atmosferă, punând sub semnul întrebării siguranţa procedeelor de extracţie.