Garda Ungară îşi face de lucru şi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii formaţiunii paramilitare maghiare au vizitat oficial Oradea Un grup de membri ai formaţiunii paramilitare Garda Ungară împreună cu reprezentanţi ai partidului "Jobbik

Membrii formaţiunii paramilitare maghiare au vizitat oficial Oradea

Un grup de membri ai formaţiunii paramilitare Garda Ungară împreună cu reprezentanţi ai partidului "Jobbik Magyarorszagert" au făcut recent o vizită la Oradea, la invitaţia lui Ferenc Lokodi, vicepreşedintele organizaţiei iredentiste Mişcarea de Tineret pentru cele 64 de Comitate. Prilejul "descinderii" a fost aniversarea revoluţiei ungare din 1848.

Sub titlul "Am reuşit să spargem graniţa românească a ironiei", postul de radio "Sfânta Coroană" a relatat, recent, "atmosfera sărbătorească" a reuniunii şi comentat faptul că Garda Ungară face "pentru prima dată o vizită oficială în părţile de naţiune anexate României".

Obiectivul real al vizitei ar fi, după unele surse, sondarea terenului în vederea înfiinţării aşa-numitelor "districte de autoapărare a cetăţenilor". Aceste "districte" sunt în fapt filiale ale Gărzii, iar extinderea lor în Transilvania se numără printre priorităţile formaţiunii paramilitare.

Apucături fasciste

Magyar Garda (Garda Ungară), prima organizaţie paramilitară de extremă dreaptă, a fost creată şi legalizată la Budapesta, la sfârşitul lui august 2007. Obiectivul său declarat: "Pregătirea spirituală, sufletească şi fizică a tinerilor în vederea apariţiei unor situaţii excepţionale, când este nevoie de oameni tari, puternici".

Printre fondatorii organizaţiei se numără personalităţi şi grupuri politice proeminente ale societăţii maghiare, care luptă pentru restaurarea "Ungariei Mari", prin revendicări teritoriale, îngrijorătoare pentru statele vecine. Discursul liderilor acestei organizaţii, cu pronunţat accent rasist şi xenofob, pare cu atât mai inacceptabil cu cât Ungaria este membră a Uniunii Europene.

Antrenamentele militare ale membrilor Gărzii şi folosirea armelor în cadrul acestora au atras atenţia serviciilor secrete ungare. Intrată în vizorul autorităţilor de la Budapesta şi pentru implicarea în manifestataţii violente şi pronunţatul caracter fascist al discursului, formaţiunea paramilitară este confruntată cu un proces răsunător, în Ungaria.

Prietenii din FIDESZ

Primii "camarazi" din Garda Ungară au depus jurământul în cadrul unei ceremonii oficiate de Lajos Fur, fost comunist şi fost ministru în primul guvern conservator condus de Josef Antall. Printre participanţii la eveniment s-au numărat personalităţi politice ale partidului conservator FIDESZ.

Comandantul Gărzii este Gabor Vona, totodată preşedinte al partidului de extremă dreaptă Jobbik (Mişcarea pentru o Ungarie mai bună). Fost student la istorie, Vona a fost un apropiat colaborator al fostului premier Victor Orban, preşedintele FIDESZ, care speră ca Garda să-i sprijine partidul.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite