Gaddafi se ascunde de NATO prin spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muammar Gaddafi se simte din ce în ce mai ameninţat deforţele NATO şi de teamă să nu fie ucis în bombardamente, se ascunde în spitalele libiene şi schimbă tot timpul locul.

Colonelul libian este aproape paranoic, scrie publicaţia The Telegraph, citând surse diplomatice.

Riscul real de a fi ucis are "un impact psihologic" asupra colonelului, ai cărui apropiaţi au semnalat pentru prima dată, săptămâna aceasta, că s-ar putea pregăti să renunţe la putere,susţin diplomaţii.

NATO neagă că bombardamentele sale vizează uciderea fostului lider Gaddafi, însă cel puţin un atac a fost lansat asupra unei case în care se credea că este prezent liderul libian.

Există un consens că acum este un moment decisiv, în care trebuie să strângem şurubul, şi despre aceasta ne-au informat în parte şi sursele noastre care ne spun ce se întâmplă pe teren, a declarat o sursă diplomatică.

Un lucru foarte bizar este că liderul Gaddafi pare că se mută din spital în spital. Ceea ce face el este să se mute dintr-un loc pe care nu-l bombardăm în alt loc pe care noi nu-l bombardăm, a explicat acesta.

Campania NATO din Libia a devenit tot mai intensă în ultimele zile. Subiectul va fi dezbătut de premierul britanic David Cameron şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy la summitul G8 care are loc la Deauville, în Franţa.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite