Gaddafi a pus tunurile pe rebeli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele fidele liderului libian au lansat o ofensivă cu armament greu şi aviaţie asupra rebelilor. În haosul care domneşte în ţară, insurgenţii au arestat câţiva membri ai  forţelor speciale britanice (SAS) care veniseră să-i ajute pe opozanţii lui Gaddafi.

„Tancurile lansează obuze asupra centrului oraşului Misrata, la 150 de kilometri est de Tripoli, în apropierea sediului postului de radio. Auzim şi tiruri de arme automate", a declarat un martor, sub acoperirea anonimatului, citat de AFP.

„Locuitorii nu au arme. Dacă nu intervine rapid comunitatea internaţională, va fi un carnaj", a adăugat el. Aviaţia libiană a atacat tot ieri insurgenţilor care au lansat o ofensivă îndreptându-se către oraşului natal al lui Muammar Gaddafi, Sirt, relatează Al-Jazeera. Rebelii se apropie de capitala Tripoli dinspre vest. Potrivit agenţiilor internaţionale, ei au preluat sâmbătă controlul asupra oraşului Ras Lanouf.

Dictatorul şi Bin Laden

Vorbind despre perspectiva ca forţele rebele să aibă câştig de cauză în Libia, Muammar Gaddafi a declarat publicaţiei franceze „Le Journal de Dimanche":

„Va fi un jihad islamic în faţa voastră, în Mediterana. Oamenii lui Bin Laden vor impune răscumpărări pe pământ, dar şi pe apă. Vom reveni la timpurile lui Barbăroşie, ale piraţilor, ale otomanilor, care impuneau răscumpărări pentru nave. Va fi cu adevărat o criză mondială şi o catastrofă pentru întreaga lume", a avertizat dictatorul libian.

El a ţinut să sublinieze că nu are alte averi decât cortul în care locuieşte. El  mai speriat Occidentul şi cu spectrul valului de imigranţi. „Mii de oameni vor invada Europa dinspre Libia. Şi nu va mai fi nimeni ca să-i oprească", a subliniat liderul libian.

Membri SAS reţinuţi de rebeli

„Daily Mail" scria că Marea Britanie va trimite echipe de spioni şi diplomaţi în Libia, pentru a ajuta la înlăturarea lui Gaddafi. Agenţi ai serviciului de informaţii externe MI6 ar urma să ajungă în câteva zile în zona de est a Libiei, în regiunea oraşului Benghazi, controlat de opozanţi.

În plus, 600 de militari din regimentul Black Watch sunt în aşteptarea unei eventuale intervenţii, în cazul unei catastrofe umanitare. Diplomaţi britanici şi spioni au fost implicaţi în negocieri cu forţele de opoziţie libiene, conduse de Mustapha Abdeljalil, şeful Consiliului naţional rebel. Guvernul britanic a aprobat o prezenţă în teren pentru a strânge informaţii şi a spori şansele rebelilor.

Curios este faptul că membrii echipei forţelor speciale britanice (SAS) ar fi fost reţinuţi de rebelii libieni având în bagaje arme, muniţie, explozibili, hărţi şi paşapoarte pentru cel puţin patru naţionalităţi diferite, relatează BBC. Insurgenţii spun că situaţia se va rezolva în curând, iar prizonierii sunt „pe mâini bune", însă îşi declară mirarea că britanicii nu au dezvăluit mai întâi scopul misiunii lor. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite