VIDEO UE a decis îngheţarea conturilor bancare şi interdicţia de a călători în cazul lui Gaddafi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană a adoptat luni un embargo asupra armelor împotriva Libiei, i-a îngheţat conturile şi i-a interzis viza lui Muammar Gaddafi şi celor 25 de apropiaţii ai săi. Adversarii regimului au atacat un elicopter militar la est de Tripoli, după ce un batalion loial colonelului ar fi luat prizonieri peste 400 de studenţi libieni.

În timpul unei reuniuni a ambasadorilor celor 27 de ţări la Bruxelles, au fost adoptate interdicţiile de călătorie, îngheţarea conturilor bancare, interdicţia de vânzare de arme şi obiecte care pot fi folosite în timpul represaliilor.

Măsurile ar trebui să poată intra în vigoare încă de luni, a anunţat un comisar european.

Opozanţii lui Gaddafi susţin că au atacat un elicopter militar în apropierea oraşului Misrata, la 150 de kilometri est de Tripoli, după ce aparatul lansase rachete spre un releu de transmisiuni.

Elicopterul a lansat trei rachete spre releul postului Radio Misrata. Elicopterul a fost nimerit de obuze antiaeriene, a declarat purtătorul de cuvânt al opoziţiei.

"Batalionul Hamza", loial colonelului libian, ar fi luat ostatici peste 400 de studenţi ai Academiei Forţelor Aeriene din Misrata. Purtătorul de cuvânt a subliniat că în cursul nopţii au sosit forţe suplimentare pentru a ajuta batalionul Hamza.

Câmpurilor petrolifere, sub controlul rebelilor

Potrivit comisarului european pentru Energie, Gunther Oettinger, regimul lui Muammar Gaddafi nu mai controlează principalele câmpuri petrolifere din Libia, acestea aflându-se de acum sub controlul insurgenţilor.

Avem toate motivele să credem că marile câmpuri de exploatarea nu mai sunt în mâinile lui Gaddafi, ci se află sub controlul triburilor şi forţelor provizorii care au preluat puterea, a explicat acesta presei de la Bruxelles.

image

Mai mulţi străini evacuaţi din Libia

Mai mulţi cetăţeni străini, între care şi români, au fost evacuaţi din Libia cu un avion ucrainean şi unul ungar.

Un avion al Ukraine International Airlines, care avea la bord 13 ucraineni şi 21 de străini şi venea de la Tripoli, a aterizat duminică seara la aeroportul Borispil din Kiev, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleksandr Dikusarov.

Printre cetăţenii străini figurează un cetăţean din Portugalia, unul din România, unul din Polonia, opt din Serbia, şase din Bulgaria, unul din Tadjikistan, unul din Kîrgîzstan şi doi din Croaţia.

De asemenea, un avion al companiei Malev, care transporta 96 de persoane evacuate din Libia, a aterizat la aeroportul Ferihegy din Budapesta duminică seara.

image

CPI  va lua o decizie asupra violenţelor

În urma unei sesizări a Consiliului de Securitate al ONU, procurorul Curţii Penale Internaţionale Luis Moreno-Ocampo a anunţat luni un examen preliminar asupra violenţelor din Libia, prealabil unei eventuale anchete pentru crime împotriva umanităţii.

Biroul examinează, în prezent, acuzaţiile de atacuri la scară largă sau sistematice împotriva populaţiei civile, în Libia, a afirmat Moreno-Campo, în timpul unei conferinţe de presă la Haga.

Biroul procurorului urmează să decidă dacă va deschide o anchetă pentru crime împotriva umanităţii în Libia.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, sâmbătă, o rezoluţie impunând sancţiuni severe mai ales împotriva lui Gaddafi, şi a solicitat procurorului Curţii Penale Internaţionale să analizeze "situaţia în Libia, de la 15 februarie" încoace.

Prin această rezoluţie, membrii Consiliului de Securitate consideră că "atacurile sistematice" contra populaţiei civile în Libia "pot fi asimilate crimelor contra umanităţii".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite