Gaddafi, violat şi batjocorit înainte de a fi executat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dictatorul libian a fost sodomizat şi împuşcat de aproape. Apoi a fost fotografiat ca un trofeu, după moarte. Aşa a fost tratat colonelul Gaddafi de rebelii care l-au capturat. Dictatorul libian, la a cărui capturare au contribuit decisiv forţele NATO, a murit în urma rănii făcute de un glonţ tras de aproape în cap. Anunţul a fost făcut de Othman al-Zintani, unul dintre medicii legişti de la morga din Misrata, unde a fost realiz

După ce l-au expus într-un mall, unde mii de libieni l-au fotografiat, cadavrul lui Muammar Gaddafi va fi predat familiei ca să fie înhumat. „Am hotărât să predăm trupul neînsufleţit tribului său, pentru că nicio rudă apropiată nu este disponibilă în acest moment", a declarat Ahmed Jibril, premierul Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), admiţând că Gaddafi era viu când a fost găsit de rebeli, în conducta de evacuare din oraşul Sirt.

Ţinut într-un depozit pentru carne

Însă, deocamdată, la ordinul CNT, cadavrul este ţinut într-o cameră frigorifică, utilizată de obicei pentru depozitarea cărnii, în Misrata. Mii de libieni înarmaţi cu telefoane mobile dotate cu cameră şi foarte mulţi copii stau la coadă ca să vadă cu ochii lor cadavrul colonelului care i-a condus cu mână de fier 42 de ani şi pe cel al fiului său, Mutassim, împuşcat de rebeli în cap. Urlă de bucurie ,,Allah este mare!" şi se fotografiază cu mortul-trofeu. „Gaddafi a fost mai rău ca Hitler", a declarat Mohamed (23 de ani), unul dintre libienii care stau la coadă în faţa depozitului de carne. „A plătit mercenari ca să-şi ucidă propriul popor. A ordonat să fie împuşcaţi şi bombardaţi civilii nevinovaţi, a cerut miliţiilor sale ca libienii să fie torturaţi şi asasinaţi. Nu avea niciun fel de morală", a mai spus tânărul.

Corpul fotografiat într-o cameră frigorifică  Foto: AFP



Fiica lui Gaddafi, Aisha, a auzit cum tatăl ei a fost executat. Vorbea cu el la telefon exact în momentul în care fusese capturat de rebeli. A auzit împuşcăturile care l-au omorât pe dictator. ONU şi Statele Unite cer o anchetă asupra modului în care a murit Muammar Gaddafi. ,,Cred că este important ca acest nou guvern, Consiliul Naţional de Tranziţie, ca efortul de democratizare a Libiei să înceapă cu dreptul, în litera legii şi a justiţiei", a declarat secretarul de stat american, Hillary Clinton.

LiveLeak: Colonelul a fost sodomizat

Solicitarea unei investigaţii pare îndreptăţită, dacă luăm în calcul imaginile publicate pe site-ul LiveLeak, care arată cum Muammar Gaddafi este sodomizat de opozanţii care l-au capturat. Imaginile cumplite arată cum rebelii îl ţin strâns pe dictator, care are hainele pline de sânge, şi îi bagă o bâtă de lemn în posterior. Imaginile îl arată pe Gaddafi, din spate, cu pantalonii plini de sânge.

Reacţiile occidentale

Barbaria rebelilor nu a trecut neobservată nici de guvernul de la Londra. Ministrul britanic al Apărării, Philip Hammond, consideră că reputaţia noilor autorităţi de la Tripoli este „pătată" din cauza uciderii fostului lider libian Muammar Gaddafi. „Tânărul guvern libian va înţelege că, pe plan internaţional, reputaţia sa este puţin pătată după ce s-a întâmplat", a declarat Hammond. „Sunt convins că vor conştientiza acest lucru şi vor lua măsuri pentru restabilirea reputaţiei", a adăugat oficialul britanic.

Totodată, noi mărturii şi noi înregistrări video aduc informaţii în plus despre ultimele clipe de viaţă ale lui Muammar Gaddafi. O înregistrare video preluată de toată presa occidentală arată cum Gaddafi este executat cu sânge-rece.

Gaddafi este împins de un grup de rebeli, în timp ce el stă nemişcat, la pământ. Apoi este târât într-un camion. „Ce faceţi? Nu e permis aşa ceva în lumea islamică. Ce faceţi voi e interzis", spune Gaddafi.

„Ce se întâmplă? Taci, câine!"

„Ce faceţi voi e rău, oamenilor. Ştiţi ce e bine şi ce e rău?", mai zice el. Unul dintre tinerii rebeli ţipă: „Muammar este un câine!", în timp ce fostul lider îşi şterge sângele care-i curge pe gât şi pe umeri. Gaddafi gesticulează către tânăr să aibă răbdare şi-l întreabă „Ce se întâmplă?". Aceleaşi imagini prezintă un tânăr soldat care poartă victorios o cizmă şi strigă: „Asta este cizma lui Muammar! Victorie! Victorie!". Cineva strigă  „Ţine-l în viaţă".

Gaddafi cere îndurare, însă un soldat spune „Taci, câine!". Se aude un foc de armă, iar înregistrarea se încheie. Înregistrarea aceasta pare să confirme într-o oarecare măsură ce a povestit un rebel, Hammad Mufti Ali (28 de ani) care a participat la prinderea colonelului libian.

Corpul fotografiat într-o cameră frigorifică  Foto: AFP

Sodomizat de rebeli 



„L-au scos din canalul de scurgere şi îl îmbrânceau", a declarat Ali, citat de „Corriere Della Sera". „Gaddafi le-a spus rebelilor că era dispus să le ofere orice pentru a-l lăsa în viaţă. Pierdea mult sânge. Avea răni de schije şi pentru că fusese bătut. La un moment dat, cineva i-a spus că în loc să vorbească despre bani, mai bine s-ar ruga înainte de a muri. Dar continua să ne spună că ne va da bani mulţi şi aur", a povestit Ali. Într-o altă înregistrare - mulţi dintre rebelii care au participat la prinderea lui Gaddafi au filmat împuşcarea acestuia - un soldat pe nume Sanad Al-Sadek al-Ureibi susţine că el este cel care l-a împuşcat în cap pe liderul libian.

Verigheta dictatorului, trofeu de luptă

Potrivit autopsiei, glonţul extras din capul lui Gaddafi provine de la un pistol cu calibrul de 9 milimetri. Este o armă care nu poate fi folosită în luptă de la prea mare distanţă, spun experţii. Al-Ureibi spune că l-a împuşcat pe dictator şi în axilă. Între timp, rebelii se laudă cu diverse obiecte care i-au aparţinut lui Muammar Gaddafi. Haina însângerată pe care o purta colonelul în momentul în care a fost executat, un inel de aur, care are gravat pe interior data casătoriei cu cea de-a doua soţie, Safia, pistolul său Colt, poleit cu aur şi un pantof al său.

"Am hotărât să predăm trupul neînsufleţit tribului său, pentru că nicio rudă apropiată nu este disponibilă în acest moment."
Ahmed Jibril
premierul Consiliului Naţional de Tranziţie

"Tânărul guvern libian va înţelege că, pe plan internaţional, reputaţia sa este puţin pătată după ce s-a întâmplat."
Philip Hammond
ministrul britanic al Apărării

„Bietul de el urla ca un porc!"

Circa 20 de mercenari sud-africani au încercat să-l ajute pe Muammar Gaddafi să fugă din Sirt, unde a fost asediat, în Niger, relatează săptămânalul african „Rapport". Unul dintre mercenari, Deon Odendaal, care se află în prezent într-un „spital din Africa de Nord", a povestit cum convoiul lor a fost atacat. Gaddafi şi câţiva gardieni s-au ascuns într-un canal din apropiere. „A fost o orgie oribilă, oribilă", a comentat Odendaal. „Bietul de el urla ca un porc!", a adăugat mercenarul sud-african.

Părerea Expertului: „Sunt acte reprobabile, dar greu de judecat în asemenea momente revoluţionare, pline de emoţie"

Iulian Chifu, expert în politică externă, consilier prezidenţial

În cazul Libiei vorbim despre o situaţie de război, despre o atmosferă revoluţionară, în care un dictator este judecat sumar şi executat de un tribunal format ad hoc. Din acest motiv este foarte greu de stabilit în ce mod s-a petrecut moartea lui Muammar Gaddafi, dacă a murit în schimbul de focuri iscat între susţinătorii regimului şi opozanţii acestuia. Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a cerut o clarificare a circumstanţelor în care a survenit decesul fostului lider libian. Actele de cruzime se întâmplă mereu în astfel de momente revoluţionare.

Sodomizat de rebeli

Vă amintesc, că şi noi, în România, la revoluţie am înfiinţat un tribunal ad hoc care a decis executarea imediată a lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale. Din aceeaşi serie face parte şi dusul în cuşcă, la proces, al fostului lider egiptean, Hosni Mubarak. Este soarta dictatorilor care încearcă să-şi prelungească puterea sine die. Actele comise în astfel de momente de schimbare, pline de emoţie, pot fi cu greu supuse unor judecăţi de valoare. Subliniez, sunt acte reprobabile petrecute în Libia, însă foarte greu de judecat. Nu cred că cineva (n.r.- implicat în uciderea colonelului Muammar Gaddafi) va fi adus în faţa instanţelor pentru a fi judecat. Nu cred că cineva va fi supus oprobriului comunităţii internaţionale. Este clar că fostul lider libian, Muammar Gaddafi, a avut soarta tuturor dictatorilor. Este demonstrat de istorie că dictatorii nu au parte de un tribunal per se, ci de un tribunal revoluţionar ad-hoc, iar rezultatul judecăţii este cunoscut dinainte. Gaddafi a avut de mai multe ori posibilitatea să-şi negocieze o plecare de la putere paşnică, un refugiu în străinătate, dar a refuzat constant şi a luptat până în ultima clipă, ucigând oameni. Soarta pe care a avut-o era, în acest context, previzibilă.

"Şi noi, la revoluţie, am înfiinţat un tribunal ad-hoc care a decis executarea imediată a lui Ceauşescu."

Iulian Chifu, expert în politică externă, consilier prezidenţial
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite