Gaddafi junior confirmă contractul militar cu Parisul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Saif el-Islam a dezvăluit în presa franceză propria versiune despre culisele eliberării infirmierelor bulgare La o săptămână după eliberarea cadrelor medicale bulgare, fiul colonelului

Saif el-Islam a dezvăluit în presa franceză propria versiune despre culisele eliberării infirmierelor bulgare

La o săptămână după eliberarea cadrelor medicale bulgare, fiul colonelului Gaddafi a dorit să clarifice anumite puncte sensibile ale afacerii. El a solicitat, în acest sens, un interviu în "Le Monde" în care a confirmat că Parisul şi Tripoli vor încheia un acord substanţial în domeniul militar.

Fiul lui Gaddafi a subliniat că acest acord este primul prin care o ţară occidentală va furniza arme Libiei, de la ridicarea embargoului, în 2004. "În afara unor exerciţii militare comune, Libia va cumpăra din Franţa rachete antitanc Milan, în valoare de 100 milioane de euro.

Există, apoi, şi un proiect comun în vederea producerii de echipamente militare şi de întreţinere a acestora", a precizat în interviu Saif. În plus, ca o dovadă a bunelor relaţii instalate recent între cele două ţări, "reprezentanţii societăţilor Thales şi Sagem se află deja în Libia", iar Gaddafi însuşi ar putea să se deplaseze personal în Franţa pentru a semna contractele respective, scrie "Le Monde".

"Francezii au aranjat totul"

În dezacord cu afirmaţiile ministrului francez de externe, Bernard Kouchner, care a negat din nou, marţi, existenţa vreunei compensaţii financiare acordate de către Paris Libiei în schimbul eliberării infirmierelor, Saif el-Islam a spus că "francezii au aranjat totul, ei au găsit bani pentru familiile afectate". Fiul lui Gaddafi a mai spus că familiile copiilor infectaţi cu HIV nu au primit niciun sfanţ din partea libienilor.

Amintim că, la 17 iulie, familiile acestor copii au primit compensaţii financiare în valoare de 461 milioane de dolari. Un avans consimţit de către Libia, care urma să-i fie returnat din "contribuţiile guvernamentale şi nonguvernamentale" ale unor ţări, organizaţii şi întreprinderi, după cum a făcut cunoscut comisarul european Benita Ferrero-Waldner. Pe de altă parte, ziariştii de la "Le Monde" afirmă că mai există un element în aceste complicate negocieri cu Tripoli "pe care oficialii francezi şi europeni ar prefera să-l treacă sub tăcere".
Dosarul Lockerbie, "renegociat"

Este vorba de dosarul atentatului de la Lockerbie, din 1988, care s-a soldat cu 270 de morţi. Unul dintre agenţii libieni implicaţi în atentat, Abdel Basset Ali al-Megrahi, a fost condamnat şi îşi ispăşeşte pedeapsa în Marea Britanie. Or, Saif el-Islam e de părere că respectivul agent se va întoarce în curând în Libia. "Vom avea în curând un acord de extrădare cu Regatul Unit.

Oamenii noştri au fost la Londra în urmă cu mai puţin de o lună", pentru a pune la punct această problemă", a declarat el în interviu. Întrebat dacă evoluţia dosarului Lockerbie a fost de natură să influenţeze în vreun fel eliberarea infirmierelor bulgare, Saif a răspuns fără echivoc: "Da".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite