Furtună politică după căderea lui Berlusconi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demisia anunţată de premierul Silvio Berlusconi a sporit şi mai mult incertitudinea politică, sancţionată de pieţele financiare cu o dobândă a obligaţiunilor de peste 7%. Bursele internaţionale nu au savurat ieri-dimineaţă decât pentru câteva ore anunţul căderii guvernului de centru-dreapta al lui Berlusconi la testul majorităţii în Parlament.

Indicatorii pieţelor financiare s-au înroşit din nou după ce s-a realizat că Italia intră de fapt într-un nou stadiu al crizei politice şi al lipsei de credibilitate financiară. Întârzierea găsirii unei formule stabile de guvernare poate afecta şi mai grav implementarea măsurilor de austeritate solicitate insistent de partenerii europeni pentru reducerea datoriei publice de peste 2.000 de miliarde de euro (cca 120% din PIB), cea mai mare din zona euro.

Aceasta se poate transforma într-un adevărat vortex pentru zona euro dacă Italia nu se mai poate împrumuta de pe pieţele externe. Berlusconi s-a înţeles marţi seara cu şeful statului, preşedintele Giorgio Napolitano, să predea mandatul numai după trecerea prin Parlament a legii stabilităţii financiare, în fapt noul pachet de reforme şi măsuri de austeritate solicitat insistent de partenerii europeni şi pentru care s-a stabilit ca termen de adoptare sfârşitul săptămânii viitoare.

Promisiunea adoptării acestei ultime măsuri responsabile pare o ieşire onorabilă din scenă a unui lider care s-a remarcat mai mult prin scandaluri sexuale, gafe şi problemele cu justiţia, dar poate asigura şi răgazul necesar pentru PdL (formaţiunea lui Berlusconi) şi aliaţii de la Liga Nordului să strângă rândurile şi să recompună majoritatea pierdută la votul de încredere de marţi seară. Ar forţa astfel mâna preşedintelui Napolitano la consultările politice care vor urma după gestul formal al demisiei. Napolitano (fost membru al Partidului Comunist) nu şi-a ascuns în trecut, cu ocazia precedentelor voturi de încredere la care a fost supusă în ultimele luni guvernarea Berlusconi, preferinţa pentru un guvern de tehnocraţi sau de uniune naţională.

Bursa zvonurilor a avansat ca posibil premier într-o astfel de formulă numele lui  Mario Monti, fost comisar european pentru piaţa internă şi concurenţă între 1994-2004, economist experimentat şi foarte bine văzut la Bruxelles.

Click pe foto pentru a vedea istoria ultimului mandat al lui Silvio Berlusconi



Pe cine aruncă-n luptă Berlusconi

Varianta constituirii unui guvern de uniune naţională cu opoziţia, soluţia preferată în Grecia, a fost însă respinsă din start de Berlusconi, care a cerut deja organizarea de alegeri legislative anticipate în februarie, avansând şi numele preferatului său la postul de premier, tânărul Angelino Alfano, 41 de ani, fost ministru al Justiţiei şi actual secretar general al PdL.

"Cred că în pole-position trebuie să fie Alfano, prin care s-ar realiza în sfârşit şi un schimb de generaţii", a spus Berlusconi, în vârstă de 75 de ani, care din 1994 a avut patru mandate, însumând 11 ani de guvernare. Alfano s-a remarcat prin promovarea de iniţiative legislative care au tergiversat derularea proceselor judiciare în care e implicat şeful său, iar alegerea sa în fruntea unui nou guvern i-ar permite lui Berlusconi să dicteze în continuare, din umbră, în politica italiană. De cealaltă parte, în rândurile opoziţiei, partidele de centru-stânga şi cele ale noului pol de centru încă nu s-au pus de acord asupra scenariului de urmat după demisia lui Berlusconi.

Partidului Democrat, principala formaţiune de centru-stânga, i-ar conveni schimbarea din mers a majorităţii parlamentare şi formarea unui guvern alături de aliaţii săi tradiţionali şi partidele noului pol de centru, însă nu ar respinge nici ipoteza anticipatelor, având în vedere deriva partidului lui Berlusconi în ultimele sondaje de opinie (24% din intenţiile de vot la începutul lui noiembrie, faţă de rezultatul de 38% obţinut la alegerile din 2008).

Trădătorii nu sunt uitaţi

Formula unui guvern de tranziţie cu susţinerea actualei opoziţii până la alegerile la termen din 2013 nu e iarăşi de acceptat pentru Berlusconi, care nu poate uita trădarea celor 8 parlamentari de la votul de marţi şi se teme de repetarea în masă a dezertărilor din partidul său. După ce în timpul zilei s-au vehiculat mai multe scenarii privind guvernarea post-Berlusconi, preşedintele Napolitano a ţinut să risipească atât dubiile cu privire la posibilitatea ca „Il Cavaliere" să se sustragă demisiei, cât şi să sublinieze urgenţa situaţiei. El a arătat că, dacă nu se va ajunge cât mai rapid la adoptarea în Parlament a noului plan de austeritate şi formarea unui nou guvern care să şi-l asume, nu va rămâne decât soluţia dizolvării camerelor şi organizării alegerilor anticipate.

"Ori se va forma în scurt timp un nou guvern care să poată avea încrederea Parlamentului pentru a lua măsurile economice necesare, ori Legislativul se va dizolva şi va începe imediat campania electorală, care va fi cât mai scurtă", a declarat miercuri seară Napolitano, citat de „Corriere della Sera".

Presiuni externe

Găsirea unei soluţii cât mai rapide a fost cerută ieri şi de cancelarul Angela Merkel, iar comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, a afirmat că reformele solicitate Romei trebuie adoptate cât mai repede, indiferent cine se află la guvernare. Săptămâna aceasta va începe şi vizita în Italia a echipei de monitorizare a Comisiei Europene şi Băncii Centrale Europene, la care se vor adăuga şi experţii FMI, însă există posibilitatea ca la nivelul ministerelor de la Roma să nu fie găsiţi interlocutorii care să îşi asume angajamentul politic privind adoptarea măsurilor solicitate de Bruxelles şi Frankfurt.

"Sunt obosit pentru că nu am reuşit să dictez linia şi nu am putut face politică aşa cum aş fi vrut. Mă simt mai puternic ca cetăţean liber decât ca preşedinte al Consiliului."
Silvio Berlusconi
premierul Italiei

Click pe foto pentru a vedea istoria ultimului mandat al lui Silvio Berlusconi
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite