Fraţii Musulmani revendică victoria la prezidenţialele din Egipt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fraţii Musulmani, principala forţă politică din Egipt, au revendicat luni victoria candidatului lor Mohammed Morsi la primele prezidenţiale organizate în această ţară după alungarea de la putere a lui Hosni Mubarak în februarie 2011.

"Doctorul Mohammed Morsi este primul preşedinte al republicii ales de popor", a afirmat pe contul său Twitter Partidul Libertăţii şi Justiţiei, aripa politică a mişcării Fraţii Musulmani, condus de Morsi, informează Agerpres, citând AFP.

"Doctorul Morsi a câştigat", a declarat ulterior purtătoarea de cuvânt a campaniei sale, Nirmeen Mohammad Hassan.

În cel de-al doilea tur al prezidenţialelor, desfăşurat sâmbătă şi dumnică, Morsi s-a confruntat cu un demnitar al regimului Mubarak, ultimul său premier, Ahmad Shafiq.

La scurt timp dup închiderea secţiilor de votare, junta militară aflată la conducerea Egiptului şi-a atribuit vaste prerogative, printre care şi puterea legislativă.

Dacă victoria sa va fi confirmată, Morsi va dispune de o marjă de manevră extrem de redusă în faţa militarilor până la alegerea unei noi Adunării a Poporului în locul Camerei dizolvate sâmbătă.

Noile dispoziţii, contestate vehement de Fraţii Musulmani şi de partidele din mişcarea revoluţionară, care le-au asimilat unei "lovituri de stat", sunt cuprinse într-o Declaraţie constituţională complementară, dată publicităţii de Consiliul Suprem al Forţelor Armate.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite