Sondaj: 58% din francezi susţin o intervenţie militară a ONU în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

58% din francezi se declară în favoarea unei intervenţii militare a ONU în Siria, potrivit unui sondaj Ifop realizat pentru săptămânalul regional „Dimanche Ouest France", transmite AFP.

Intervenția militară este privită favorabil mai mult de bărbați (65%) decât de femei (52%).

De asemenea, 72% din partizanii dreptei susţin o astfel de acțiune, faţă de 65% din simpatizanţii stângii.

Întrebaţi dacă Franţa ar trebui să se implice în această intervenţie militară, francezii au opinii împărţite: 50% ar fi de acord, iar 50% ar fi împotrivă, potrivit Ifop.

„Aceste rezultate, destul de echilibrate, arată totuşi o creştere de 12 puncte în favoarea angajamentului armatei franceze în Siria, sub egida Naţiunilor Unite, în comparaţie cu februarie (când numai 38% din francezi se declarau în favoarea acestei propuneri)", potrivit Ifop.

Sondajul a fost realizat pe Internet, în perioada 30 mai-1 iunie, pe un eşantion naţional reprezentativ de 1.006 persoane cu vârsta de cel puţin 18 ani.

Recent, președintele francez, François Hollande, a declarat că „o intervenţie militară (în Siria) nu este exclusă, condiţia fiind ca ea să respecte dreptul internaţional, adică după deliberarea Consiliului de Securitate al ONU".

Germania şi Rusia au afirmat însă că doresc găsirea unei „soluţii politice" la criza din Siria.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite