Franţa va relaxa criteriile de naturalizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Franţa va relaxa curând criteriile de natualizare, suprimând obligaţia de încheiere a unui contract de muncă pe durată nedeterminată sau chestionarul de testare a cunoştinţelor generale, impuse de către precedentul Guvern de dreapta, a anunţat vineri actualul Executiv de stânga, relatează AFP.

"Este important să fie afirmată o voinţă puternică de integrare prin naturalizare. Nu trebuie să ne temen de aceşti noi francezi, care reprezintă o forţă pentru Republică", a declarat pentru presă ministrul de Interne Manuel Valls, născut la Barcelona şi naturalizat francez la vârsta de 20 de ani.

"Nu este vorba despre deschiderea unei dezbateri asupra ientităţii naţionale, ci de a reveni asupra unor criterii penalizatoare" introduse în 2011 de către precedentul ministru de Interne Claude Guéant, a precizat el.

O circulară în acest sens urmează să fie transmisă "în zilele următoare" prefecţilor. Ea prevede suprimarea chestioanrului cu variante multiple de răspuns despre "istoria, cultura şi societatea franceză" vrut de Guvernul precedent. Totodată, "cunoaşterea limbii franceze şi aderarea la valorile" Republicii vor rămâne criterii de decizie, a subliniat Valls.

Celelalte criterii vizează anii de prezenţă pe teritoriul francez, "stabilitatea familială" şi locul de muncă, a continuat ministrul.

Obligaţia deţinerii unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată (CDI) va fi anulată, cu scopul acordării cetăţeniei unor studenţi merituoşi, dar în special doctoranzilor sau persoanelor care muncesc în mod regulat în baza unui contract de muncă pe durată determinată (CDD) sau interimară, a precizat un membru din cadrul cabinetului ministrului.

Infracţiunile comise în străinătate cu mai mulţi ani în urmă nu vor reprezenta un motiv de refuz, a adăugat membrul Guvernului, în opinia căruia o "întreagă serie de obstacole pernicioase" a scăzut numărul naturalizărilor cu 30% în 2010 şi 2011.

În 2010, aproximativ 120.000 de persoane au obţinut cetăţenia franceză, dintre care o parte în mod automat, la împlinirea vârstei de 18 ani.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite