Franţa ar fi putut preveni genocidul din Rwanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Francois Mitterrand a ştiut, încă din 1990, de "premisele genocidului" din 1994, dar a tăcut Documente declasificate ale preşedinţiei franceze arată că Palatul Elysee, pe vremea lui

Francois Mitterrand a ştiut, încă din 1990, de "premisele genocidului" din 1994, dar a tăcut

Documente declasificate ale preşedinţiei franceze arată că Palatul Elysee, pe vremea lui Francois Mitterrand, a fost alertat de riscul unui genocid generalizat în Rwanda. Această ţară a acuzat Parisul că a susţinut forţele care au comis genocidul şi că a facilitat fuga acestora în cadrul operaţiunii militaro-umanitare Turquoise, sub mandat ONU.

Parte din aceste documente au fost transmise, la sfârşitul lunii iunie, judecătorului de instrucţie Florence Michon, de la Tribunalul Armatei din Paris (TAP). Michon instrumentează un dosar de informare judiciară, deschis în decembrie 2005, ca urmare a plângerilor depuse de şase supravieţuitori tutsi ai carnajului din 1994. Conform cotidianului "Le Monde", aceştia au acuzat armata franceză de "complicitate la genocid" şi "complicitate la crime împotriva umanităţii". Publicaţia franceză citează o telegramă diplomatică din 12 octombrie 1990, trimisă Palatului Elysee şi avându-l ca autor pe colonelul Rene Galinie. La vremea aceea, acesta era ataşat militar în capitala rwandeză, Kigali. În telegramă, el îşi arată îngrijorarea faţă de arestările arbitrare ale etnicilor tutsi, făcute de regimul preşedintelui hutu Juvenal Habyarimana. "Mă tem că acest conflict va degenera în război etnic", a scris atunci ofiţerul francez.

Mitterrand şi influenţa britanică

La rândul său, ambasadorul francez în Rwanda, Georges Martres, a precizat la vremea respectivă că "ţăranii hutu organizaţi de MRND (partidul preşedintelui Habyarimana) şi-au intensificat căutările pentru a-i captura pe suspecţii tutsi" şi că "au fost semnalate deja masacre în regiunea Kibilira". Cu toate acestea, Franţa a considerat că trebuie să-l susţină pe Habyarimana "oricât ar costa", pentru a restrânge influenţa britanică din zonă, manifestată prin intermediul Ugandei. Acest stat sprijinea revolta tutsi dusă de Frontul patriotic rwandez al actualului preşedinte Paul Kagame. Asasinarea lui Habyarimana, pe 6 aprilie 1994, a dat semnalul genocidului care a făcut, în mai puţin de 100 de zile, peste 800.000 de morţi, cei mai mulţi dintre ei fiind membri ai minorităţii tutsi. Tribunalul Armatei îi va chema să depună mărturie pe foştii miniştri ai afacerilor externe şi apărării, Alain Juppe şi Pierre Joxe, ca şi pe fostul secretar general al Palatului Elysee, Hubert Vedrine.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite