Francois Hollande este favorabil căsătoriilor homosexuale şi eutanasiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Francois Hollande este favorabil căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, în timp ce Nicolas Sarkozy se opune acestei idei, informează AFP.

În numele egalităţii, candidatul socialist a promis că le va acorda cuplurilor homosexuale dreptul de a se căsători şi de a adopta copii.

Aceste măsuri, care deja sunt în vigoare în unele state europene, fac parte din cele 60 de promisiuni de campanie şi vor fi adoptate până cel târziu în primăvara anului 2013, a spus Hollande.

În ceea ce priveşte eutanasia, Hollande pledează pentru " asistenţă medicală specială" acordată persoanelor aflate în stadii terminale. Candidatul socialist a promis şi restabilirea unui minister pentru drepturile femeilor.

Nicolas Sarkozy, care nu intenţionează să reformeze societatea, justifică opoziţia faţă de căsătoriile persoanelor de acelaşi sex prin dorinţa de "a nu pângări imaginea instituţiei căsătoriei".

"Pentru Francois Hollande, liberalismul creat de spiritul iluminist pledează pentru respectarea vieţii intime a cetăţenilor. Pentru Nicolas Sarkozy, conservatorismul îl îndeamnă să păstreze conceptul de familie aşa cum este", explică sociologul François de Singly, profesor la Universitatea Paris-Descartes. În plus, Nicolas Sarkozy se adresează din ce în ce mai mult electoratului catolic, făcând referire la valorile creştine. De aici şi refuzul său de a legaliza eutanasia, în nunele caracterului sacru al vieţii.

Cei doi candidaţi au şi un punct comun: se opun legalizării consumului de canabis.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite