Francois Hollande: Ţările din zona euro vor grăbi discuţiile privind măsurile de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii celor 17 ţări membre ale zonei euro au început joi seara să discute măsurile de urgenţă destinate ţărilor aflate în dificultate economică, precum Italia şi Spania, a declarat preşedintele francez Francois Hollande.

"Vom începe acum să discutăm măsurile de susţinere şi de stabilitate a zonei euro (...), reuniunea în zona euro fiind deja începută", a declarat Hollande, cu ocazia unui dineu a liderilor celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene (UE), întruniţi la Bruxelles.

"Acesta este scopul discuţiilor. Deoarece este un subiect important, vom trece mai repede peste ordinea de zi, ne vom grăbi", a adăugat el, reamintind că acest subiect nu va fi evocat decât vineri, în timpul întrunirii liderilor celor 17 ţări membre ale zonei euro.

Această decizie a fost luată deoarece Italia şi Spania au decis joi că îşi vor suspenda acordul lor faţă de adoptarea "pactului" de creştere economică în Europa, până la adoptarea unor măsuri de urgenţă, cu scopul de a ajuta ţările aflate în dificultate din cauza creşterii dobânzilor impuse lor, relatează AFP, citată de Mediafax.

Liderii guvernelor italian şi spaniol, Mario Monti şi respectiv Marino Rajoy, "m-au atenţionat de poziţia lor", a menţionat Hollande.

"Ei, şi îi înţeleg, nu pot să-şi dea un acord parţial (n.r. - asupra pactului de creştere economică), dar doresc să-şi dea un acord global, pentru că, pentru ei, măsurile de stabilitate ar trebui să fie prioritare înainte de restul de considerente", a adăugat preşedintele francez.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite