Foştii comisari UE, plătiţi pentru readaptare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ex-membrii Executivului european pot primi, timp de trei ani, indemnizaţii pentru readaptarea pe piaţa muncii, dar şi salarii. Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, se numără printre cei 17 foşti comisari care se află încă pe statul de plată al Comisiei Europene.  

Aceştia încasează sume frumuşele care, oficial, le sunt oferite pentru a-i ajuta să se „readapteze" pe piaţa muncii, deşi ei sunt angajaţi la companii private, firme de lobby sau deţin funcţii importante în ţările lor de origine, dezvăluie „Financial Times Deutschland". Timp de trei ani, foştii comisari au dreptul să primească o sumă echivalentă cu 40-65 la sută din salariul de bază al unui comisar, în valoare minimă de 20.278 de euro lunar, adică în jur de 280.000 de euro anual.

În mod normal, banii ar trebui însă încasaţi doar între perioada încheierii mandatului şi găsirea unui loc de muncă. Cel mai sonor nume din cele 17 descoperite de publicaţia citată este cel al Daliei Grybauskaite. Fost comisar pentru Educaţie şi Cultură pe vremea lui ­Romano Prodi şi comisar pentru Buget şi Programare Financiară (2004-2009), în primul mandat al lui Jose ­Manuel Barroso, Dalia Grybauskaite este preşedintele Lituaniei din iulie anul trecut.

Numită şi „Doamna de Fier" a Lituaniei, Grybauskaite nu a renunţat la ajutorul în bani, chiar dacă are un salariu de circa 6.700 de euro lunar. Nici Franco Frattini nu pare a fi reuşit „să se readapteze". Deşi nu mai este comisar (pentru Justiţie) din mai 2008, când a preluat portofoliul Afacerilor Externe în Italia, Frattini continuă să fie plătit de Comisie.

Bani de la Comisie şi pe Liderii la încasări sunt Charlie McCreevy, fost comisar pentru Piaţa Internă şi Servicii, şi Joe Borg, fost comisar pentru Pescuit şi Probleme Maritime, ambii până în februarie 2010. Din luna mai, irlandezul McCreevy a fost cooptat în Consiliul de Administraţie al companiei aeriene low-cost Ryanair (pentru circa 47.000 de euro anual), dar continuă să încaseze aproximativ 11.000 de euro lunar de la Executivul european.

La vremea respectivă, decizia sa de a lucra pentru Ryanair a fost criticată dur, mai ales că postul i-a fost oferit cu o lună înainte ca McCreevy să părăsească Executivul. Conform normelor etice, timp de un an, un fost comisar trebuie să acţioneze „în mod integru în momentul în care acceptă numiri sau alte beneficii", motiv pentru care

Comisia se poate pronunţa în acest sens. McCreevy a primit undă verde, cu condiţia de a nu se ocupa de cazurile în care au fost implicate Ryanair şi CE, în perioada care irlandezul era comisar. Maltezul Joe Borg încasează aceeaşi sumă, în timp ce este şi consultant la FIPRA, o firmă de lobby din Bruxelles, specializată tocmai în probleme maritime.

Şi mutarea sa a fost contestată, mai ales că la FIPRA mai lucrează şi John Richardson, fost director în cadrul Directoratului General pentru Pescuit şi Politici Maritime al UE. Cumul de venituri - cu acordul serviciului juridic al CE - au şi  Danuta Hübner, fost comisar pentru Politică Regională, şi Louis Michel, fost comisar pentru Dezvoltare şi Ajutor Umanitar, cei doi fiind în prezent membri ai Parlamentului European.

Chestionat de AFP, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Michael Mann, a confirmat că 17 ex-comisari primesc indemnizaţii de readaptare, dar a apărat acest „sistem generos" de remunerare. Europarlamentarul german Ingeborg Grässle intenţionează să propună, în Comisia de control bugetar a Parlamentului, îngheţarea bugetului de salarii pentru comisari pentru anul viitor, în cazul în care nu se schimbă acest sistem de indemnizaţii.

Fond de pensii uriaş

Peste 100.000 de miliarde de euro vor fi alocaţi în următorii 50 de ani pentru funcţionarii europeni care vor ieşi la pensie. Pensia funcţionarilor va echivala cu 70% din salariu. Pânâ în 2046, instituţiile europene vor avea circa 39.000 de pensionari, faţă de circa 17.400 în prezent.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite